Chiar daca tirania noului in arta a incetat o data cu postmodernismul, sint destui cei care inca asteapta revolutii spectaculoase, iluminari decisive sau „teofanii“ revelatorii. In realitate insa, traim – cum spunea Fredric Jameson – in virtejul unui „joc intimplator al semnificantilor, care nu mai produce opere monumentale, ci regrupeaza fara incetare fragmente din texte deja existente si bucati prefabricate din constructii culturale mai vechi, totul intr-un soi de bricolaj inedit, surprinzator, uneori exagerat“. Sau, in termenii unui alt teoretician al postmodernitatii, David Harvey, arta de astazi nu mai este scop, ci joc; opera nu mai este intentie, ci sansa. Un joc ne propun si absolventii Academiei de Arta „Luceafarul“ in expozitia deschisa in aceste zile la Galeria Etaj 3/4 de la Teatrul National; o sansa l-a facut posibil: daruirea profesorului lor, pictorul Teodor Moraru. Un joc, pentru ca marca autenticitatii lucrarilor expuse trebuie cautata nu in ceea ce vedem pur si simplu, ci dincolo de imagine, in colajul liber-incorporabil al gindirii artistilor, in capacitatea lor de a particulariza si reformula istoria artei cu mijloacele prezentului. O sansa, pentru ca recursul permanent la motive, forme si tehnici din arta lui Teodor Moraru, unul dintre cei mai buni pictori ai momentului, constituie, indubitabil, un solid si fertil punct de pornire.
Desi este vorba de o manifestare colectiva, cu aproape 30 de expozanti, prima impresie e cea a unei indisolubile unitati stilistice. Pendularea intre figurativ si abstract, cromatica vie, neoexpresionista, trimiterile simbolice catre arii indepartate si culturi vechi, insertia citatelor textuale si imagistice, folosirea tehnicilor mixte (pictura in ulei, grafica, frotaj, colaj sau combine-paintings) se regasesc toate aproape in fiecare lucrare, definind parca un univers cu un singur centru, intrepatruns de
