Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tristeţe, suspiciune, întrebări

Publicat in Romania Literara, miercuri 14 august 2002 ·

Chiar cei care au trăit cu ochii deschişi anii prinşi în Jurnalul lui Mircea Zaciu au, la lectură, o imagine mai clară decît cea proprie: atît perspectiva de ansamblu, cît şi detaliile se văd mai bine. Cînd scrii cu conştiinţa de a depune mărturie, cum face Zaciu, devii, probabil, un receptor mai sensibil, ai privirea mai pătrunzătoare, auzul mai fin la nuanţe, discernămîntul mai activ. Ca să fii cronicar al unei epoci e nevoie, cu siguranţă, şi de un anume "antrenament", iar Mircea Zaciu a avut la dispoziţie zece ani ca să devină cel mai bun în felul său. Viaţa literară cu personajele ei memorabile, cu taberele opuse ca-n romanele lui Dumas, e pasionantă. Azi, cînd personajele ştiute pe atunci într-un cerc strict delimitat de literaţi au devenit publice, se poate face cu uşurinţă proba obiectivităţii mărturiei lui Zaciu: toate pot fi recunoscute, fiecare se suprapune perfect peste imaginea lui din pagina jurnalului. Baletul literar de după 1990 e mai uşor de înţeles pentru cel care citeşte atent jurnalul şi urmăreşte cum grupurile se fac şi se desfac după afinităţi şi interese divergente. Scriitorii "îşi seamănă" şi nu oferă surprize. Cînd o fac, totuşi, surpriza este neplăcută. Ca-n cronicile tîrzii din literatura veche, cronicarul e amestecat printre eroii propriei relatări, e şi el în pericol, trăieşte pe viu ceea ce povesteşte. Faptul de a scrie nu-i dă diaristului un statut privilegiat: Mircea Zaciu îşi schimbă insesizabil tonul de la un volum la altul, căci deznădejdea, suspiciunea, singurătatea şi suferinţa alterează cu timpul vocea care spune "eu".

Pentru cei crescuţi într-o lume liberă va fi foarte greu de înţeles tot ceea ce ţine de stări vagi, echivoce şi nu de faptele lămurite, verificabile: suspiciunea faţă de oameni, poate inocenţi şi faţă de întîmplări, poate oarecare, sentimentul că eşti ascultat, că eşti urmărit, teama de iminenţa răulu

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a luat medalia de aur la Campionatele Europene U23, la 200 m liber

Mediafax acum 6 ore
Sportivul în vârstă de 20 de ani se află în această perioadă în Slovacia, la Samorin, unde se desfășoară Campionatele Europene de Natație U23, notează prosport.ro. David Popovici are parte de un start de vis la Campionatele Europene de Natație U23 d

Clark Olofsson, celebrul infractor suedez, a MURIT la 78 de ani. Povestea fabuloasă a jafului care a inspirat „Sindromul Stockholm”

Gandul acum 2 ore
Clark Olofsson, autorul unui jaf de proporții cu luare de ostatici în Suedia, care a dat naștere sintagmei „sindromul Stockholm”, a murit la vârsta de 78 de ani. Clark Olofsson este cunoscut pentru implicarea în jefuirea unei bănci și luarea de osta

Nicușor Dan anunță ce a discutat la întrevederea cu Ursula von der Leyen

HotNews acum 4 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat joi seară ce a discutat în cadrul întrevederii pe care a avut-o, anterior în cursul zilei, cu șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în marja Consiliului European desfășurat la Bruxelles, precizân

CCR se va pronunța pe 1 iulie asupra contestației privind numirea lui Mihai Busuioc drept judecător al Curții

HotNews acum 9 ore
Curtea Constituțională a stabilit data de 1 iulie pentru analizarea sesizării depuse de către grupul parlamentar al SOS România privind neconstituționalitatea numirii lui Mihai Busuioc drept judecători al CCR, informează G4Media. Contestația depusă

A doua medalie de aur pentru România la Campionatul European de înot U23: Denis-Laurean Popescu a triumfat la 100 m fluture

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Denis-Laurean Popescu a câştigat, joi, medalia de aur în proba de 100 m fluture din cadrul Campionatului European de înot pentru tineret (U23), competiţie care se desfăşoară la Samorin, transmite New

Plafonarea prețurilor la alimentele de bază, prelungită până la 30 septembrie 2025

Adevarul acum 3 ore
Plafonarea adaosului comercial pentru alimentele de bază va fi prelungită cu trei luni, până la data de 30 septembrie 2025, conform unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă, publicat joi pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Sfârşitul unei ere. Anna Wintour părăseşte funcţia de redactor-şef al revistei Vogue după 37 de ani

News.ro acum 3 ore
Dame Anna Wintour se retrage din funcţia de redactor-şef al revistei americane Vogue după 37 de ani, anunţă presa internaţională. Wintour, de origine britanică, în vârstă de 75 de ani, părăseşte rolul pe care l-a deţinut mai mult decât orice alt edi

FOTO. Ziua Drapelului Național, marcată la Constanța

Ziua Constanta acum 12 ore
Ziua Drapelului Național de azi, 26 iunie, a fost marcată și la Constanța. Militarii din cadrul Brigăzii 9 Mecanizată „Mărășești” Constanța au fost parte din eveniment. Astăzi am participat cu mândrie la ceremonia dedicată Zilei Drapelului Național

Daniel David, despre nemulțumirile studenților legate de tăierea burselor: „Sunt convins că un student rațional și decent, dacă ar fi în locul meu, ar face ce fac eu”

HotNews acum 10 ore
Ministrul Educației spune că înțelege nemulțumirea studenților care protestează față de diminuarea fondului de burse, care implică eliminarea unora, și că, în locul lor, ar reacționa la fel, dar că „presiunea pe buget este uriașă”. Citește și FOTO /

Zone din Constanța, Valu lui Traian și Năvodari, fără curent electric, vineri, 27 iunie 2025

Ziua Constanta acum 5 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, transmite un comunicat din partea companiei. „Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, s

Vremea

București
acum

24°
vin.

19°/37°
sâm.

20°/28°
dum.

18°/28°
lun.

21°/32°
Iasi
acum

19°
vin.

18°/33°
sâm.

18°/24°
dum.

15°/25°
lun.

17°/25°
Constanta
acum

21°
vin.

21°/27°
sâm.

19°/27°
dum.

18°/26°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

19°/29°
sâm.

17°/24°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
Timisoara
acum

22°
vin.

19°/35°
sâm.

20°/29°
dum.

18°/34°
lun.

20°/34°