- Diverse - nr. 158 / 14 August, 2002 Iata, deci, ca aprecierile, potrivit carora, in 24 de ore, precipitatiile pot atinge, in Mures, 30-40 litri/mp s-au confirmat, avertizarea hidrometeorologica fiind pe deplin justificata. Astfel, potrivit doamnei Marta Rosianu de la Dispeceratul Directiei Apelor Mures, in numeroase zone ale judetului a plouat "cu galeata", in ultimele 24 de ore, cele mai mari cantitati de apa inregistrandu-se la Galaoaia _ 50,2 litri/mp, Sovata _ 41,7 litri/mp, Bezid _ 36,3 litri/mp si la Miercurea Niraj _ 36 litri /mp. De altfel, apele raului Niraj au inregistrat importante cresteri de nivel, marti, atingand cota de atentie. Insa, ca o caracteristica, in perioada la care ne referim a plouat consistent aproape peste tot, media ploilor cazute, pe judet, fiind, potrivit sursei citate, de peste 25 litri/mp. Au fost si zone unde cantitatile de apa au fost mai reduse, printre acestea numarandu-se si Targu-Muresul, cu doar 15,8 litri/mp, iar pe Campie, Ludusul si Sangerul, cu numai 14,7 si, respectiv, 15 litri/mp. Caracterul instabil al vremii, cu averse, descarcari electrice, inten sificari ale vantului si, izolat, chiar posibile caderi de grindina _ s-a mentinut si in cursul zilei de marti, incat avertizarea hidrometeorologica a ramas in vigoare _ cum se stabilise, de altfel _ si pentru ziua de 14 august. Fapt este ca, pana ieri, in pofida ploilor, nu au fost semnalate evenimente deosebite, ca urmare a averselor inregistrate. GHEORGHE GIURGIU - Diverse - nr. 158 / 14 August, 2002 Iata, deci, ca aprecierile, potrivit carora, in 24 de ore, precipitatiile pot atinge, in Mures, 30-40 litri/mp s-au confirmat, avertizarea hidrometeorologica fiind pe deplin justificata. Astfel, potrivit doamnei Marta Rosianu de la Dispeceratul Directiei Apelor Mures, in numeroase zone ale judetului a plouat "cu galeata", in ultimele 24 de ore, cele mai mari cantitati de