Poate părea destul de ciudată, la o primă vedere, trasarea unei paralele între destinele şi operele celor doi întemeietori din titlu - unul al psihologiei analitice, celălalt al antroposofiei. Nici nu este, de altfel, un demers obişnuit, neexistând, până la autorul lucrării de faţă, decât prea puţine şi sumare apropieri ale antroposofilor de psihanaliză ori de psihologia analitică - şi viceversa.

Interesant este că Rudolf Steiner şi Carl Gustav Jung ar fi avut unele premise, în epoca lor, de a se cunoaşte reciproc, personal, ori cât priveşte teoriile dezvoltate de fiecare (dincolo de unele menţiuni izolate din corpusul operei lor). Este vorba în primul rând despre premise biografice, cei doi "giganţi" (cum îi numeşte autorul) fiind contemporani, la o numărătoare foarte riguroasă a anilor, o jumătate de veac - şi evoluând în spaţii geografice destul de apropiate.

Aşa cum remarcă însă şi Wehr - ţine de legile interioare ale unei mari gândiri să rămână foarte adesea complet surdă la adevărurile unui alt mare gânditor - care este poate de aceeaşi magnitudine (nu de puţine ori chiar în interiorul aceluiaşi domeniu, sau câmp de idei: nu mărturisea oare Bergson, la un simpozion, că nu pricepuse nimic din ideile lui Husserl? Şi nu evita oare Freud să-l citească pe Nietzsche - pe baza presimţirii că ar putea întâlni la acesta idei mult prea asemănătoare cu ale sale, faţă de care

s-ar simţi asimilat?).

Pentru Wehr, Jung şi Steiner sunt mai întâi de toate întemeietorii a două ştiinţe care aproximează adevăruri din zona atât de înfricoşătoare a numinosului, depăşind prin aceasta domeniul rămas îngust al ştiinţelor axate pe o realitate senzorială şi pe datele experienţei empirice. Din acest punct de vedere, de pildă, Jung se apropie mai mult de Steiner decât de Freud, ultimul având un limbaj mai accesibil în limitele experienţei pozitive. Pe aces