- Social - nr. 158 / 14 August, 2002 -Sa ne amintim totusi de vremurile de glorie ale statiunii Sovata. - Sa nu mergem mai departe de anul 1988, cand eram seful cazarii si cunosteam bine pulsul statiunii. Pe vremea aceea solicitarile, mai ales in sezon, care tinea de la 1 iunie la 10 septembrie, erau foarte mari. Practic, le faceam fata cu greu. In asteptarea unui loc de cazare se dormea pe banci, in parcuri, pe canalele termice, desi statiunea dispunea de o capacitate de cazare de 5.000 de locuri in hoteluri si vile, la care se adauga cel putin o treime din solicitari care erau preluate de catre particulari. O duceam bine si noi, dar si locuitorii orasului Sovata si chiar cei din satele invecinate. - Care erau atuurile acestei statiuni? - In primul rand Lacul Ursu. Aici turistii se simteau, deopotriva, ca la munte si ca la mare. Apoi puternica baza de tratament si, nu in ultimul rand, bunele servicii. Dispuneam de doua baze de tratament si cea veche de la Lacul Ursu si cea de la Hotelul Sovata, de 4 ori mai mare decat prima. Hotelurile dispuneau de 1.100 de locuri, iar vilele de 3.000 de locuri, din care 500 sezoniere. Capacitatea bazelor de tratament era de 1.500 de solicitanti pe zi, fiecare putand efectua cate 2-3 proceduri. Baza tratamentului era, evident, namolul, dar aici era posibil cam tot ce se practica in balneo-fizioterapie. Cat priveste asigurarea hranei, statiunea dispunea de 11 restaurante, plus cantina nr. 5, unde luau zilnic masa 1.200 de persoane. - Aveati contracte si cu strainii? - Pana in 1989 aveam, pe serie, cate 100 de finlandezi, care ne solicitau extrasezon, din septembrie pana in aprilie, ceea ce era foarte avantajos. La hotelul Bradet veneau constant cate 120 de rusi, pe serie, apoi grupuri organizate de suedezi, nemti, unguri si chiar evrei. - Cand a inceput declinul? - Martie 1990, propaganda mincinoasa facuta in Occident,