S-a întâmplat ca prima carte primită cu autograf de la un autor să poarte semnătura lui Saşa Pană. Pe copertă, titlul suna - în contextul acelui moment convulsionat - ca un program, poate chiar un angajament cu tentă radicală: Poeme fără de imaginaţie (Ed. "Socec", Bucureşti). Sub dedicaţie, potrivit obiceiului, era consemnată ziua când exemplarul fusese oferit: 28 VII 1947.

Deşi împovărată de anii grei ce s-au scurs, împrejurarea mai are darul să instruiască; asociată cu alte fapte, poartă mai departe sugestii de avut în vedere într-o discuţie aplicată despre condiţionările timpului, despre felul cum se puteau înfiripa şi se statorniceau relaţii umane, într-o lume bântuită de presiuni contradictorii, de orientări aprig divergente şi de coalizări, inevitabil, tot mai agresive. Trec peste implicaţiile afective personale încă vii, acordând întâietatea cuvenită întâlnirii ca atare şi urmărilor, ilustrative pentru firea comunicativă a lui Saşa Pană, gata a trece, fără protocoale, graniţa dintre generaţii, extrem de receptiv ori de câte ori depista un interes literar autentic. În fond, în situaţia evocată, avea de a face cu un elev oarecare, aflat în "vacanţa mare" dinaintea penultimei clase de liceu. Ceva putea să-i sporească poe-tului disponibilitatea de a se lăsa contactat, dacă ţinem seama că profesa medicina în armată iar tânărul solicitant purta uniforma colegiului militar din Curtea de Argeş. Astfel echipat, s-a înfăţişat la intrarea imobilului notoriu din str. Dogarilor 36, sediul de pe vremuri al revistei "unu", frecventat asiduu de Geo Bogza, de Ştefan Roll, de Victor Brauner şi întreaga liotă tributară suprarealismului autohton. Numai că antecedentele ilustre vorbeau prea puţin vizitatorului, vag iniţiat. Informaţiile lui, pe atunci, proveneau strict din Istoria călinesciană, parcimonioasă şi parţială cu evoluţiile modernismului. Altele erau motiva