Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noutăţi la Editura Steidl

Publicat in Romania Literara, miercuri 14 august 2002 ·

Editura Steidl este cea care deţine drepturile asupra întregii opere a lui Günter Grass, laureatul Nobelului pentru literatură. În acest an scriitorul împlineşte 75 de ani de viaţă, şi evident, o ediţie jubiliară a operelor sale figurează în program. Alături de reeditarea unor scrieri recente, ca de pildă volumul Mein Jahrhundert - Secolul meu, Editura Steidl scoate de sub teasc şi un album de artă intitulat Pămînt ars - reproducerea fotografică a unor statuete de terracotta create de Günter Grass, ale cărui performanţe plastice sunt aproape la fel de notorii ca şi cele literare.

De mai mulţi ani, aceeaşi editură (specializată de altfel şi în editarea cataloagelor unor expoziţii de artă) publică şi albumele fotografice ale unui alt monstru sacru al scenei mondene şi artistice: Karl Lagerfeldt. Creatorul de modă este şi un talentat colecţionar de artă, un fotograf răsplătit cu premii, care exploatează şi reinterpretează în cod fotografic elemente ale unei anumite mitologii literar-artistice europene. Pornit pe urmele legendarei împărătese austriece Sissi, el a realizat albumul Achilleion. Anterior, crease un Faust fotografic, cu renumitul model Claudia Schiffer şi cu fostul ei logodnic David Copperfield. Karl Lagerfeldt şi-a fotografiat în alb-negru şi propria vilă din Hamburg, intitulîndu-şi albumul O casă germană. Dar ambiţiile creatorului de modă devenit fotograf nu s-au oprit aici. El coordonează acum la Editura Steidl, colecţia Editzion 7 L. specializată în albume de artă, în care imaginea se îmbină cu textul.

În această serie apare volumul de poezii şi desene al scriitoarei Sarah Kirsch, intitulat Islandhoch şi volumul de proze şi fotografii al scriitorului ungar Peter Nadas, o carte emoţionantă, intitulată Propria moarte. Scriitorul maghiar, care a fost şi fotograf în tinereţe, îşi descrie suferinţele provocate de un infarct şi bucuria reven

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 10 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 10 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 9 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport

News.ro acum 7 ore
Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, conform deciziei publicată în Monitorul Oficial şi semnată de premierul Marcel Ciolacu. Funcţia era deţinută interimar, de la 31 decembrie, de Thomas-Răzvan Moldovan, d

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 7 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 9 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 11 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 7 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

„Medaliile deteriorate” de la Jocurile Olimpice Paris 2024 vor fi înlocuite, anunţă CIO

News.ro acum 8 ore
„Medaliile deteriorate” de la Jocurile Olimpice Paris 2024, fabricate de Monnaie de Paris, «vor fi înlocuite sistematic», a declarat luni Comitetul Internaţional Olimpic pentru AFP,, după ce site-ul La Lettre a relatat că «peste 100» de medalii au f

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 10 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

0°/7°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-7°
mar.

-7°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°