Poveste

Licheaua a dat mâna cu dracul,

ca să treacă puntea.

Dar satana a avut o clipă de

demnitate şi văzând cu cine are

a face, a lăsat licheaua să

ajungă la mijlocul punţii;

După care, senin, a prăbuşit-o.

Umbra memoriei

Va veni şi vremea

când nu vei mai scrie

nici măcar un vers

şi lucrurile vor întâlni

tremurătoarea ta umbră.

Te vei speti, cărând gândurile

în singurătate şi întuneric,

vei drămui lumina

ca un avar, cu scopul

de a-ţi căuta, într-un ungher

al camerei, sufletul.

Pentru tine,

mirarea nu va mai avea

vreun sens. Ai fugit de ea

toată viaţa, resemnat.

Din urmă, te ajunge

braţul descărnat al zăpezii

şi fiinţa ta capătă luciditate,

până când ea începe să vadă.

Memoria devine umbră

pe care, din neatenţie,

ai fi putut să calci.

Elegie

Şi dacă nu ar fi

decât acest alb strălucitor

al amintirii pe care să-ţi aşezi capul...

Acela voi fi eu,

Îmbătrânit sub mângâierile tale,

piatră îngenunchiată pe care

se mai văd nişte urme,

de pe vremea când încă mai purtam

orhidee la picioare, împletite

de mâna unei negrese sălbatice.

Timpul e un templu

unde s-a ascuns mirarea.

Ce să mai caut?

Ziua este în involuţie,

vorbită de gura unui zeu necunoscut.

Curcubeul, patrafir sub care, pe vremuri,

ne ascundeam capetele, s-a rătăcit

pentru totdeauna sau poate chiar

a fost ucis.

Nu ştie nimeni.

Acum, nici măcar cuvintele

nu-mi mai pot arăta calea.

E doar o grimasă - cortină după care

mai toţi ne as