- Social - nr. 159 / 15 August, 2002 - Doamna directoare Zoe Paltinean, Gimnaziul de Stat "Augustin Maior" din Reghin se afla si el in plina vacanta - necesara si utila, atat elevilor, cat si cadrelor didactice. Este perioada in care o privire retrospectiva nu poate fi de prisos - dimpotriva, chiar utila si necesara pentru anul scolar care va incepe la toamna... - Suntem, intr-adevar, in plina vacanta, dupa un lung an scolar, timp in care invatatorii si profesorii i-au ajutat pe elevi sa asimileze in mod natural si firesc din tainele si intelepciunea cartilor. O vacanta benefica, atat pentru elevi, cat si pentru cadrele didactice, care ne ajuta in mod identic sa aruncam o privire retrospectiva asupra anului scolar precedent pentru a-l intelege mai bine pe cel care urmeaza, pentru a pregati in mod corespunzator strategia pentru cel care vine. Spre satisfactia noastra, la examenul de capacitate am cules roade dintre cele mai bune. Procentul de promovabilitate a fost de 96,27 la suta, superior celui pe judet -, care s-a oprit la 84,6 la suta, clasandu-ne a VI-a scoala pe tara din acest punct de vedere. Din totalul de 7 clase a VIII-a - 5 la sectia romana si cate una la sectiile maghiara si germana - 5 clase au inregistrat procentul de promovabilitate de 100 la suta, 18 elevi fiind cu medii de peste 9, cele mai bune fiind obtinute de elevii Melania Maria Pop - cu 9,75, Lucian Sabau - 9,70, Nagy Silvia - 9,60, Radu Chiorean - 9,50. Cu aceste rezultate ne-am clasat pe primul loc in municipiul Reghin si credem ca pe un loc fruntas pe judet si pe tara. - Care a fost situatia la admitere in licee si scoli profesionale? - Datorita unei bune colaborari intre Comisia judeteana de admitere, directiune si profesorii diriginti, am reusit sa repartizam toti elevii intr-o forma de invatamant. Elevii si parintii - indrumati si instruiti de directori, profesori, de profesori d