- Social - nr. 159 / 15 August, 2002 Pentru cei interesati, reamintim ca, incepand de luni, 12 august, Compania CFR Calatori a redus, in medie cu 30 la suta, preturile biletelor pentru trenurile Intercity. "Practic pretul unui bilet pe Intercity este in prezent cu circa 10 la suta mai mare fata de tarifele practicate pentru trenurile rapide, insa confortul oferit calatorilor va fi mult mai sporit" - a declarat Miron Mitrea, ministrul Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei (MLPTL). El a adaugat ca decizia privind reducerea tarifelor pentru acest tip de trenuri a fost luata in baza faptului ca societatea de transport feroviar inregistreaza pierderi semnificative din ex ploatarea acestor trenuri. "Tendinta este de a transforma trenurile Intercity in trenuri rapide, pentru a atrage calatorii sa se deplaseze pe calea ferata", a precizat Mitrea, care a mentionat ca, de la 1 septembrie, numarul statiilor de pe ruta unui tren Intercity va fi mai mare. In contextul general al starii actuale a transporturilor feroviare, ministrul a mai spus ca subventia pe care MLPTL o acorda companiei CFR Calatori este de aproximativ 35 la suta, in timp ce in statele europene nivelul acestei subventii este cuprins, diferentiat, intre 50 si 70 la suta. Totodata, ministrul de resort a participat, cu aceeasi ocazie, la "botezul" primelor doua trenuri modernizate, care au fost puse in circulatie pe rutele Bucuresti-Iasi si Bucuresti-Timisoara. Vagoanele din componenta acestor trenuri au fost modernizate in baza unui contract cu compania franceza Alstom (valoarea, 57 milioane de dolari), contract care prevede reabilitarea, pana in primavara anului viitor, a 100 de vagoane. De retinut ca, vagoanele de clasa I sunt dotate cu instalatii de aer conditionat, iar cele de clasa a II-a cu instalatii de incalzire si ventilatie, iar trenurile respective permit o viteza de circulatie de pana l