- Istoric - nr. 159 / 15 August, 2002 Dupa acel incident, am continuat drumul spre Nijni Torgievka, facand un mars de 38 de kilometri. Inaintam parca spre apusul vietii noastre. Frigul era mare, temperatura mentinandu-se la _40 de grade. Buzele si narile ni se lipeau. Simteam ca ne sufocam. Parca inaintam prin mijlocul unei atmosfere de gheata, iar lumina zapezii facea sa ne doara ochii. Totusi, inaintam. Supravietuitorii, noi, cati am mai ramas din lunga cale strabatuta, care parea ca nu se mai termina, ne apropiam de Nipru, pe care l-am considerat ca pe o salvare, pentru ca, trecandu-l, ne-am fi stiut in siguranta. Ne gandeam ca, odata trecuti peste el, vom primi hrana, adapost pentru odihna. Totusi, ceva in bine s-a schimbat: am primit ceva imbracaminte din tara, care sa ne acopere trupurile. De luni de zile nu mai dezbracasem ce aveam pe noi, nu ne-am mai spalat, iar dusmanii erau in urma noastra si eram amenintati sa fim capturati. Distantele, strabatute zilnic, au fost lungi si extrem de obositoare pentru trupurile noastre infometate, cu incaltamintea distrusa, degerate de frig. In momentele de odihna, parcurgeam, cu mintea, distantele enorme, strabatute pe jos - dus si intors -, care m-au despartit de patrie. In acele momente, ma simteam singur si parasit de soarta, intr-o lume ce nu-mi apartinea. Si, ca niciodata, m-au napadit atatea amintiri, de mult uitate. Mi s-a parut ciudat cum, in acea situatie de plans, in care ma aflam, in climatul acela dusmanos, mi-au aparut, ca la batrani, imagini vechi, pe care nu le-am evocat niciodata! Acolo, in acele pustiuri, cu calduri ucigatoare, insuportabile vara, cu friguri sub -40 de grade, iarna, mi-am dat seama care-i deosebirea intre pamantul strain si cel al patriei mele, unde erau si ai mei, unde era neamul meu. Simteam nevoia reintoarcerii pe pamantul patriei, asa cum copilul se cere in bratele mamei sale. Toate