- Istoric - nr. 161 / 17 August, 2002 La 18 februarie 1943, ora 4, ne-am pus in mars catre Koshovska, urmand a trece Niprul, pe gheata, din ordinul Comandamentului Armatei, nemaiexistand pod de trecere in zona in care am ajuns. Ajunsi pe malul drept al Niprului, am dat peste boii unei manutante. Cum au scapat aceste animale? Nu mi-am putut imagina. M-am uitat cu mila la bietii boi si le-am dat palma mea saraca… Stiu doar atat ca mi-au lins-o, cu limba lor aspra. Si aceasta scena am imortalizat-o pe pelicula, pastrand-o dupa decenii. Bietele animale! Au suferit, alaturi de noi, cele mai teribile chinuri, de foame si oboseala. Si azi, dupa decenii, imi staruie in suflet ochii lor tristi, care ma priveau. Trecand apa Niprului, parca m-am simtit mai linistit. Dar apa aceasta, cat era ea de lata, nu constituia o bariera de netrecut pentru armata rusa. 19 februarie 1943. Continuam drumul, hotarati sa ne indepartam, pentru siguranta noastra. Suntem plini de paraziti, care ne chinuie. Pieptul meu si al ostasilor era rosu de muscaturile paduchilor. Aceste insecte si-au facut loc in toate cutele hainelor si in gulerele camasilor, punandu-ne in pericol sanatatea. Drum de 35 de kilometri. Cantonam in Bergonka. Daca gloantele dusmane au facut mai putine victime, iarna pe campurile Rusiei, care ne-a stors de vlaga, a devenit prilenica mortii albe, pentru ca parazitii ne-au inundat total din lipsa de igiena. Ei ne-au ingrozit, deoarece erau mesagerii tifosului exantematic, mesagerii mortii. Eram speriati sa nu ne imbolnavim! Asistenta medicala nu aveam. 20 februarie 1943. Dupa o pauza de 5 minute, am continuat drumul pe soseaua Berisla-Cherson, facand un mars de 52 de kilometri, urmand acum soseaua catre Nikolaev. Frigul ne patrundea prin imbracamintea slaba, incaltamintea tuturor era degradata si legata cu sfori si cu sarma. Ostasii nu mai aveau ciorapi si-si inveleau p