Locul unde se sfarseste si incepe sperantaCoteniDoisprezece pentru eternitate. Se numeste Coteni si nu figureaza pe nici o harta. E un sat care, oficial vorbind, nu mai exista de 15 ani, de cand Ceausescu a luat decizia sa amenajeze raul Arges, sa faca Bucurestiul port la Dunare. Barajul ridicat in...
Locul unde se sfarseste si incepe sperantaCoteniDoisprezece pentru eternitate
Se numeste Coteni si nu figureaza pe nici o harta. E un sat care, oficial vorbind, nu mai exista de 15 ani, de cand Ceausescu a luat decizia sa amenajeze raul Arges, sa faca Bucurestiul port la Dunare. Barajul ridicat in pripa la Facau si lacul care s-a latit peste pamanturile lor i-au fortat pe sateni sa se mute. Peste o suta de oameni si-au luat casa in spinare, vitele si bruma de avere, stramutandu-se, care la Bolintin, care la Bulbucata. Din toti satenii, in Coteni nu a mai ramas decat o mana de oameni care traiesc acum pe o insula inconjurata de ape, in total doisprezece: patru barbati, sapte femei si un copil. Important este ca printre ramasi se afla nea Tilea, singurul posesor al unui atelaj - un carut tras de magarusul sau particular, alintat cu numele de Vasilica! Magarul lui nea Tilea e totul - e autobuzul si camionul satului, postasul si legatura cu restul lumii. Pare greu de crezut, dar oamenii de aici traiesc mai rau ca pe vremea turcilor. Nici cimitir nu mai au. Scoala, biserica, dispensarul - toate au fost daramate cu buldozerul. Ca sa-si ingroape mortii, satenii fac un ocol de 6 kilometri pana la Facau, randuindu-se trist in spatele carutei lui nea Tilea. Daca ploua, trebuie sa astepte - chiar si o saptamana. Desi pana la Bucuresti nu sunt mai mult de 20 de kilometri, Cotenii par a fi la capatul pamantului. E locul unde se termina orice speranta, locul unde, ca in celebrul tablou al lui Dali, orologiile timpului se preling pe crengile dezgolite ale copaci
