Manzul instelat. Era prin anul 1958, catre toamna. Scoala situata peste drum de casa noastra isi deschisese portile de cateva zile. Desi eu mai aveam de asteptat un an, imi placea sa merg in cladirea alba si racoroasa, chipurile ca sa-mi caut surorile. In ograda noastra, printre vite si pasari, se a...
Manzul instelat
Era prin anul 1958, catre toamna. Scoala situata peste drum de casa noastra isi deschisese portile de cateva zile. Desi eu mai aveam de asteptat un an, imi placea sa merg in cladirea alba si racoroasa, chipurile ca sa-mi caut surorile. In ograda noastra, printre vite si pasari, se afla un calut roscat, cu o stea alba in frunte. Era asa de frumos, cu o semetie de care parea el insusi constient, incat era imposibil sa nu-l indragesti. Il iubeam nespus. Il botezasem Nazdravanul, pentru ca il asemuiam cu un calut din povesti. Aproape zilnic, furam din camara cateva bucati de zahar cubic, pentru a-mi rasfata prietenul. Le scoteam, una cate una, din buzunarul rochitei, le asezam in palma si i le ofeream cu gingasie. Nazdravan le lua cu delicatete, umflandu-si narile si privindu-ma lung, cu recunostinta. Se inchegase intre noi, pe nesimtite, o legatura trainica. Deoarece mama lui pleca zi de zi la munca ogorului, micul meu amic statea inchis in grajd. Uneori darama singur placa de scanduri pusa pe post de usa si iesea in curte, alergand de colo-colo, nechezand si zvarlind naravas din copite. Vai de cel care-i statea in cale! Pe mine ma amuza grozav si-l urmaream cu incantare de dupa garduletul de sarma ce imprejmuia gradinita de flori. Era greu de prins; abia catre seara, cand se intorceau parintii mei de la camp, intra si el in grajd, odata cu mama lui. Cand nu reusea el sa "evadeze", il slobozeam eu, mintind ca a iesit singur, numai de dragul de a-l vedea cum zburda si se bucura de libertate.
Intr-una din peregrinarile mele prin c
