In Eminescu la Berlin, capitolul cat o intreaga carte - si ce carte! - din neindemanatic editatul volum al Ilinei Gregori*, cei aproape doi ani petrecuti de poet in capitala pe atunci proaspat devenita âimperialaâcapata semnificatia unei veritabile placi turnante. Pentru viata ca si pentru opera lui, aceasta perioada se revela a fi avut o insemnatate cruciala. Putin ori superficial cercetat pana acum, episodul berlinez este situat de Ilina Gregori in pozitia privilegiata de experienta existentiala si intelectuala decisiva, perspectiva ce implica si chiar impune o revizuire radicala a biografiei lui Eminescu si o cu totul noua intelegere a operei lui. Aceasta e, in esenta, noutatea curat revolutionara a studiului Ilinei Gregori.
Fiindca trebuie (re)amintit ca imaginea curenta si demult statornicita despre sederea lui Eminescu la Berlin este - era! - aceea a unui moment de inadaptare, abulie si risipire. Boem incorijibil, Eminescu ar fi cam tocat degeaba la Berlin un stipendiu primit de la Junimea, ducandu-se totusi constiincios la cursuri, dar si, ce oroare!, dedandu-se neselectiv placerilor carnale, pentru ca pana la urma sa se intoarca in Romania fara diploma de doctor pentru obtinerea careia fusese trimis, ceea ce i-a inchis drumul catre o cariera universitara. Cum rezuma Ilina Gregori, infatisarea atribuita poetului de cel mai prestigios dintre biografii lui, G. Calinescu, este imaginea unui âEminescu solitar, bolnavicios, abulic, redus la un program arid de lucru si cateva preocupari cumva incongruente si obsesive (scoala, slujba, sex)â. O imagine de-acum perimata: era, studiul Ilinei Gregori o dovedeste cu stralucire, complet falsa.
Datele sunt cunoscute si raman aceleasi. Schimbarea consta, mai intai, intr-o alta, noua dispunere a lor. Eminescu are aproape 23 de ani cand vine la Berlin, spre sfarsitul lui 1872, si ceva mai mult de 24 i
