Biografie
Eugen Barbu s-a născut la 20 februarie 1924 în familia unui muncitor (Nicolae Barbu, tâmplar la CFR) şi a copilărit într-o mahala a Bucureştiului (Cuţarida). A început să scrie încă din liceu, despre clasa socială din care provenea (această opţiune şi-o va exhiba mai târziu, ca să-i provoace pe intelectuali, dar şi ca să facă pe placul autorităţilor comuniste; iată o afirmaţie a sa dintr-un interviu publicat în 1972 în Steaua: "Sunt comunist de la 14 ani, profesorii mei de liceu pot să spună cum mă sfătuiau în timp de război să nu mai scriu despre muncitori că o s-ajung la puşcărie...").
După absolvirea liceului, în 1943, începe şi abandonează Facultatea de Drept, începe şi abandonează Şcoala de ofiţeri de jandarmi, începe şi abandonează Facultatea de Litere şi Filosofie. Se pasionează de fotbal, face corectură pentru diferite publicaţii şi mai ales scrie. Pe cât de inconsecvent se dovedeşte a fi în urmarea unor şcoli, pe atât de tenace se manifestă ca autor. Dorinţa - şi de la un moment dat obsesia - lui este să scrie şi să publice. Să scrie şi să publice indiferent ce, indiferent unde şi indiferent în ce condiţii. Aşa se explică de ce, de-a lungul anilor, experimentează în toate genurile: proză scurtă, roman, reportaj, teatru, poezie, critică şi istorie literară, scenariu de film, jurnal, jurnal de călătorie, cronică sportivă etc. Aşa se explică de ce nu doar scrie, ci şi rescrie, transcrie, traduce, adaptează, fişează, face colaje de texte, pastişează, plagiază, scrie în colaborare (sau plăteşte pe alţii să scrie în locul lui). După propria-i mărturisire, a copiat de câteva ori de mână, ca un caligraf zelos, Istoria literaturii române de la origini până în prezent de G. Călinescu. Caligrafierea - în sens propriu, dar şi în sens figurat, - a devenit cu timpul pentru el un mod de a fi ca scriitor.
în conştiinţa publică, Eug
