Ideea pesediştilor de-a pune femei în fruntea unor ministere eternamente sensibile precum învăţământul şi sănătatea nu e lipsită de skepsis. îţi vine mult mai greu să fii nemilos cu o doamnă incapabilă, decât cu o nulitate de sex masculin. Chiar şi presa de mahala îşi surdinizează discursul atunci când se referă la dezastrul edificat metodic, gospodăreşte, bucătăreşte de astfel de personaje. Nefiind dispuşi să acorde nici o atenţie domeniilor de mai sus, pesedeii le-au cam lăsat pe cucoanele cu pricina să se descurce singure. Care cu umbrelele de pe plaja Mării Negre, care cu furturile şi corupţia de la bac.

Şi totuşi, frecvenţa articolelor iritate despre sănătate şi învăţământ arată că s-a ajuns la un climax. Spitalele sunt simple anticamere ale morţii, sărăcia dotărilor e atât de mare, încât nu ştii dacă intrând într-o sală de operaţie o să dai peste un medic echipat cu cele trebuincioase, ori peste un şaman obligat la intervenţii chirurgicale prin formule magice. Şcolile, atunci când n-au devenit pepiniere ale infracţiunilor de tot soiul (de la droguri la prostituţie), sunt un fel de loc viran organizat, în care numai de învăţământ nu le arde nici elevilor, nici profesorilor. Altă explicaţie nu găsesc faptului că, an de an, studenţii sunt mai inculţi, speriaţi de moarte la gândul că au de citit o carte şi gata să intre în sevraj la ideea că au de scris un rând.

Boala nu e nouă, dar ea a ajuns la metastază. Cine nu-şi aduce aminte de formularea paralizantă a melcului Ciorbea, care afirma, cât de explicit era el în stare, că priorităţile guvernării sale vor fi sănătatea, învăţământul şi cultura, dar că, în viitorul previzibil, nu poate face nimic pentru ele... Şi nici n-a făcut. E singura promisiune ţinută, de doisprezece ani încoace, de un politician român. Presa a atras atenţia asupra riscurilor la care se expune astfel ţara, dar ea a scris, ea