Până în anii '60 ai secolului trecut, despre Pius Servien se scrisese la noi foarte puţin iar despre faptul că, prin personalitatea sa, românii dăduseră lumii pe unul dintre fondatorii esteticii matematice (ceilalţi fiind G. D. Birkhoff şi Matila C. Ghyka, acesta din urmă de asemenea român) nu se aflase încă la Bucureşti.
Fiu al astronomului român Nicolae Coculescu (fondator al Observatorului astronomic din Bucureşti, autor al unor importante rezultate de mecanică cerească), Pius Servien s-a născut la Bucureşti. Unele surse indicau anul 1903, dar George St. Andonie (într-un articol din "Forum", anul XVII, nr. 4, 1975, p. 35-71), pe baza actelor de stare civilă, precizează că Pius Servien s-a născut la 5/18 martie 1902 (într-o casă din Piaţa Amzei nr. 8). Acelaşi autor corectează şi anul morţii lui Servien: nu 1962, cum se credea, ci 28 ianuarie 1959 (la Paris, în urma unei congestii cerebrale). Dar de ce Servien şi nu Coculescu? Servien era un pseudonim adoptat după stabilirea sa în Franţa. Numele său iniţial era Şerban Coculescu. În anii '80, criticul Şerban Cioculescu mi-a relatat o întâmplare hazlie în care fusese confundat cu cel de care-l despărţea numai o literă.
Adolescent fiind, fusese trimis la Paris, pentru a fi ferit de vicisitudinile primului război mondial. Acolo şi-a continuat şcoala şi a urmat apoi Facultatea de Litere, dar a dobândit o remarcabilă cultură şi în matematică şi fizică, militând (prea târziu sau prea devreme?) pentru un umanism integral, căruia i-a dat expresie în numeroase volume publicate la Paris, dintre care menţionăm: Essai sur les rythmes toniques du français, 1925, Lyrisme et structures sonores, 1930, Le langage des sciences, 1931. Dintre lucrările publicate în ţară, menţionăm Sur les fondements des mathématiques, 1939. De vreo două ori a revenit în România, în legătură cu efectuarea serviciului militar.
