Raţiunile de ordin politic au făcut ca în România să se vorbească prea puţin şi niciodată în vorbe măgulitoare despre spaţiul politic şi cultural al Europei Centrale. Politica unei ţări preponderent ortodoxe, a cărei sărbătoare a întregirii este direct legată de ceea ce se numeşte �tragedia Europei Centrale", aflată, după cel de-al doilea război mondial, în zona de influenţă (este puţin spus) a Uniunii Sovietice nu putea privi decît cu resentimente şi complexe spre un spaţiu pe care istoria oficială îl identifica drept sursă a tuturor primejdiilor imaginabile. E drept, de operele unora dintre scriitorii emblematici ai Europei Centrale (Kafka, Ha�ek, Musil, Krle�a) nu s-a putut face abstracţie nici măcar în perioada comunistă. Mai ales că mulţi dintre aceştia proveneau din ţări devenite �frăţeşti". Capodoperele lor au fost traduse şi editate în limba română, iar numele lor au fost citate în studii critice sau de literatură comparată. De cele mai multe ori însă operele scriitorilor din spaţiul central-european erau privite ca apariţii de sine stătătoare, rod al genialităţii scriitorilor în cauză, fără a fi puse în relaţie cu spiritualitatea central-europeană, singura capabilă să explice apariţia unor asemenea problematici şi modalităţi de exprimare artistică.
La mijlocul anilor '80, Milan Kundera a scris un text încărcat de nostalgie şi patetism, Tragedia Europei Centrale (vezi, Milan Kundera, Tragedia Europei Centrale în Europa Centrală. Nevroze, dileme, utopii, antologie coordonată de Adriana Babeţi şi Cornel Ungureanu, Editura Polirom, Iaşi, 1997), care a readus în actualitate, într-o manieră mai mult decît spectaculoasă, problematica Europei Centrale. Textul lui Kundera a avut un impact uriaş şi se poate spune că el a sădit germenii percepţiei occidentale de după 1989 asupra ţărilor din această parte a continentului. Raţiunile politice ale textului lui
