Ideea acestui microscop mi-a venit citind Jurnalul foarte intim atribuit lui Marin Preda. Ştefan Agopian l-a publicat în Ziua literară exprimînd fireşti îndoieli redacţionale asupra autenticităţii sale. Cred însă că a făcut bine publicîndu-l chiar dacă e vorba, aşa cum bănuiesc, de un text apocrif. Istoria dactilogramei pe care Darie Novăceanu a încredinţat-o celor de la Ziua literară e aburită rău. O persoană care a murit între timp a fost pusă să copieze la Ministerul Justiţiei toate manuscrisele lui Marin Preda, ridicate din biroul său de la Cartea Românească imediat după moartea scriitorului. Copistului, despre care Darie Novăceanu ne asigură că avea un ochi exersat, îi atrage atenţia Jurnalul foarte intim şi-l ia acasă pentru o noapte, a doua zi, cînd să-l pună la loc, constată că hîrtiile lui Preda au fost ridicate. Pentru a nu fi acuzat de cine ştie ce, copistul rămîne cu jurnalul lui Preda. După un timp îi oferă acest jurnal - dactilografiat, copiat aşadar după original, fiindcă Preda scria de mînă - lui Darie Novăceanu. Din explicaţia astfel dată de Novăceanu se poate deduce că originalul a rămas la copist. Numele acestuia devine esenţial, fiindcă e ultima persoană identificabilă care a avut jurnalul în mînă. Totuşi Darie Novăceanu îl ţine sub tăcere. Din mica istorisire, împănată cu diverse paranteze, prin care actualul deţinător al dactilogramei explică în ce chip a ajuns în posesia ei n-am înţeles cîteva lucruri. De pildă ce căutau la Ministerul Justiţiei manuscrisele lui Preda. Ele puteau fi luate fie de Procuratură, fie, mai degrabă, de Securitate, pentru a fi copiate şi puricate. La Ministerul Justiţiei ajungeau dosare instrumentate, nu manuscrise. Dar indiferent unde au ajuns aceste manuscrise, ele nu puteau fi date oricui spre copiere. Marin Preda era un scriitor foarte important, iar în ipoteza că ar fi lăsat ceva neconvenabil regimului printr