Un critic literar a sărit ca ars cînd a citit într-un interviu al meu că operele literare ies treptat din actualitate ca să devină obiect de studiu. Mă amuză această naivitate jucată ca o feciorie intelectuală. Nu mai auzise colegul meu de o atare discriminare? I se părea defavorabilă clasicilor, răpindu-le obligaţia de a rămîne modele? Lucrul sigur este că interpreta ideologic o simplă constatare, ca şi cum ea ar aduce atingere prestigiului marilor valori.
În realitate, experienţa ne arată că toate valorile suportă o mutaţie, cum spunea E. Lovinescu, adică o schimbare, care le scoate încet-încet din cîmpul sensibilităţii estetice spre a le fixa în acela al înţelegerii intelectuale. Cînd eram tînăr, mă îndoiam de teza lovinesciană. Astăzi îi dau perfectă dreptate. E. Lovinescu demonstra în mod convingător cum schimbarea criteriilor morale, de exemplu, afectează receptarea artistică a Iliadei (el se referea la bătălia dintre Achile şi Hector), silindu-l pe cititor să se transpună în pielea unor eroi şi să respire aerul unor vremi în care le era permis luptătorilor să fie sprijiniţi pe faţă de zei. Noi astăzi nu credem că arbitrii trebuie să influenţeze jocul sau rezultatul şi, dacă o fac, îi socotim incorecţi. În antichitatea grecească, victoria lui Achile n-a fost de nimeni considerată imorală fiindcă a fost obţinută cu ajutorul zeilor, intraţi pe terenul de luptă şi luîndu-i partea în mod deschis. Schimbarea criteriului etic, în acest caz, are o consecinţă majoră asupra lecturii: face oarecum de neînţeles măreţia eroului, vitejia lui; şi pretinde recuperarea, pe calea cunoaşterii intelectuale, a situaţiei cu pricina. În bună măsură, literatura veche are nevoie de glose, cum se spune în limbaj filologic, spre a fi înţeleasă. Nu numai anticul Homer, dar şi medievalul Dante, nu numai puţin cititul astăzi Milton, dar şi "contemporanul nostru" Shakespeare. I