Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bulina roşie

Publicat in Romania Literara, miercuri 21 august 2002 ·

O hotărîre recentă a CNA (pentru cei nedeprinşi cu acronimele, pres-curtările şi iniţialele: Consiliul Naţional al Audiovizualului) stipulează limitarea accesului minorilor la programele t.v. O asemenea prevedere exista şi pînă acum. Dar CNA o întăreşte şi o sistematizează. Minorii sînt, în viziunea CNA, de mai multe feluri. Cei de pînă la 12 ani au nevoie de acordul părinţilor pentru anumite emisiuni, filme etc. Un cerc roşu cu A.P. la mijloc le reglementează drepturile. Un al doilea prag este 16 ani, al treilea 18. Minorii mijlocii, cum s-ar zice, au un acces mai larg, dar tot restricţionat. Cercul roşu se referă limpede atît la ei, cît şi la minorii mari, avînd, de fiecare dată, în mijloc cifrele lămuritoare. Orele de programare sînt şi ele reglementate: după ora 20 sau după ora 22, în funcţie de vîrstă. Televiziunile sînt ameninţate cu amenzi ce merg pînă la 500 de milioane de lei, dacă nu aplică bulina roşie în dreapta ecranului, jos, cu specificările amintite.

Ce n-au voie să vadă puberii sau minorii mici? Scene de violenţă "moderată" (!), limbaj trivial, nuditate "non-sexuală" (!). Mijlociii şi cei mari n-au acces la violenţa "cu intensitate şi durată medie" (!), la scene conflictuale "în decor casnic" (se apără familia!), la comportamente antisociale. În plus, pînă la 16 ani, copiii nu vor mai putea apărea la t.v. ca martori ai unor evenimente, ca infractori ori ca victime ale abuzurilor sexuale.

Hotărîrea CNA ridică mai multe semne de întrebare. Primul este chiar acela referitor la cei care stabilesc gradul de intensitate a violenţei, în funcţie de care bulina roşie are în burtă indicativul A.P., 16 sau 18. Cine s-o facă? Şi după ce criterii? Ce vrea să zică violenţă moderată? Sau de intensitate şi durată medie? Altă întrebare: nuditatea "non-sexuală" (auzi vorbă!) trebuie să fie... goală-goluţă ori goală parţial? Şi părintele, aflat în s

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Galaţi: Bărbat care intenţiona să se arunce de pe un viaduct, salvat în ultima clipă

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 42 de ani din municipiul Galaţi care intenţiona să se arunce de pe un viaduct a fost salvat în ultima clipă de către patru poliţişti. Aceştia l-au asigurat provizoriu cu chingi improvizate, iar un echipaj ISU a reuşit să taie gardul de

Rusia vrea să cumpere avioane Boeing cu fondurile înghețate din SUA

Mediafax acum 2 ore
Deși această solicitare nu este o condiție pentru acordul de pace, Rusia a înțeles că fondurile înghețate nu pot fi folosite pentru a cumpăra avioane fără ca o încetare a ostilităților să fie în vigoare, potrivit unei surse din Moscova. Permisiunea

Bărbat din Bihor care a exploatat o ucraineancă, arestat preventiv / A bătut-o în repetate rânduri şi a ameninţat-o, forţând-o să practice prostituţia pe străzi

News.ro acum o ora
Un bărbat de 30 de ani din Bihor care a exploatat o ucraineancă a fost arestat preventiv pentru 30 dezile. Anul trecut, bărbatul a promis că o va găzdui, dar a bătut-o în repetate rânduri şi a ameninţat-o, forţând-o să practice prostituţia pe străzi

Nicuşor Dan, despre faptul că foloseşte maşina Primăriei în campanie: Eu cred că dacă sunt primar şi maşina Primăriei mă duce acasă, poate să mă ducă şi la o dezbatere

News.ro acum 58 minute
Nicuşor Dan a declarat, miercuri, despre faptul că foloseşte maşina Primăriei în campania electorală, că, în opinia sa, dacă este primar şi maşina Primăriei îl duce acasă, poate să îl ducă şi la o dezbatere la o televiziune. Nicuşor Dan a fost între

Anchetă după ce o fată de 16 ani a fost găsită spânzurată în locuinţa sa din Timişoara

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii din Timişoara au deschis o anchetă după ce o fată de 16 ani a fost găsită spânzurată în locuinţa sa. Împrejurările în care s-a produs fapta urmează să fie stabilite.

Nicuşor Dan a strâns 7 milioane de lei din împrumuturi pentru campania sa electorală / Cheltuie 15.000 de euro pe zi pentru online

G4Media acum 49 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat la alegerile prezidenţiale, declară că a strâns 6 milioane de lei din donaţii, în precampanie, iar pentru campanie a obţinut împrumuturi de 7 milioane de lei, transmite Agerpres. Mai exact, în ce priveşte pr

Scenariile alegerilor din România care sperie Bruxelles-ul. POLITICO analizează toate datele despre cele mai probabile runde ale prezidenţialelor înainte de ceea ce numeşte „un vot existenţial”

News.ro acum 3 ore
Toţi ochii sunt aţintiţi asupra României. Ţara se va prezenta la urne pe 4 mai în primul tur al unor alegeri prezidenţiale controversate, după ce îngrijorările legate de interferenţa Rusiei au dus la anularea votului iniţial în noiembrie anul trecut

Caz șocant Un copil de 3 ani a murit după ce a înghițit o substanță toxică folosită pentru deparazitarea oilor

Ziua Constanta acum 3 ore
Un minor de 3 ani din Bacău a murit după ce a înghițit o substanță toxică utilizată pentru ungerea oilor. Tragedia a avut loc în timp ce copilul se afla împreună cu bunicul lui la o stână din comuna Căiuți. Un moment de neatenție i-a fost fatală mic

Papa Francisc le-a mulțumit medicilor care i-au salvat viața în cadrul unei întâlniri la Vatican

Ziua Constanta acum 4 ore
Papa Francisc le-a mulțumit, miercuri, în cadrul unei întâlniri la Vatican, membrilor echipei medicale care i-a salvat viața în perioada de 5 săptămâni în care a fost internat în spital, în stare gravă, cu diagnosticul de dublă pneumonie. Papa Franc

Aaron Boupendza a murit. Fostul atacant de la Rapid a căzut de la etajul 11 al unui bloc din China

Libertatea acum 6 ore
Atacantul gabonez Aaron Boupendza, fostul atacant al Rapidului, a murit la vârsta de 28 de ani, în China. Fotbalistul gabonez ar fi căzut de la etajul 11 al unui bloc, în circumstanțe încă neclare, transmite Fanatik. Marius Șumudică, antrenorul giul

Vremea

București
acum

20°
mie.

7°/23°
joi

9°/23°
vin.

9°/21°
sâm.

10°/21°
Iasi
acum

21°
mie.

10°/22°
joi

9°/22°
vin.

10°/22°
sâm.

8°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

9°/17°
joi

9°/13°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

26°
mie.

10°/27°
joi

11°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/17°
Timisoara
acum

24°
mie.

11°/26°
joi

14°/28°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/17°