- Economic - nr. 165 / 23 August, 2002 Agentia judeteana pentru ocuparea fortei de munca Mures si agentiile sale locale vor organiza, in luna septembrie, cea de-a 4-a "Bursa a locurilor de munca" din acest an. Programata pentru 27 septembrie, aceasta bursa se adreseaza in special absolventilor, promotia 2002, pentru angajarea carora legislativul a prevazut cateva facilitati (conform Legii nr. 76/2002, art. 80-84), printre care si primirea unor sume de bani reprezentand salarii minime brute pe tara. Astfel, angajatorii care incadreaza in munca, pe durata nedeterminata, absolventi ai unor institutii de invatamant primesc, pe o perioada de 12 luni, pentru fiecare absolvent, o suma lunara reprezentand un salariu minim brut pe tara, iar angajatorii care incadreaza pe durata nedeterminata absolventi din randul persoanelor cu handicap primesc, pe o perioada de 18 luni, pentru fiecare absolvent, o suma lunara reprezentand 1,5 salarii minime brute pe tara. Angajatorii sunt insa obligati sa mentina raporturile de munca sau de serviciu ale acestora cel putin 3 ani, cei care inceteaza, din initiativa lor, raporturile de munca sau de serviciu ale absolventilor, anterior termenului de 3 ani, fiind obligati sa restituie, in totalitate, agentiilor pentru ocuparea fortei de munca, sumele incasate pentru fiecare absolvent, plus dobanda aferenta, calculata la nivelul celei acordate de Trezoreria statului bugetului asigurarilor pentru somaj. FLORENTIN DEAC - Economic - nr. 165 / 23 August, 2002 Agentia judeteana pentru ocuparea fortei de munca Mures si agentiile sale locale vor organiza, in luna septembrie, cea de-a 4-a "Bursa a locurilor de munca" din acest an. Programata pentru 27 septembrie, aceasta bursa se adreseaza in special absolventilor, promotia 2002, pentru angajarea carora legislativul a prevazut cateva facilitati (conform Legii nr. 76/2002, art. 80-84), printre care si p