- Editorial - nr. 166 / 24 August, 2002 Recent, presedintele Ion Iliescu a criticat, pe un ton aspru, birocratia din Romania _ fenomen ce indeparteaza investitorii straini. Este pentru prima data cand seful statului recunoaste ca birocratia a devenit la fel de periculoasa ca si coruptia, ca romanul de rand, dar si strainii, care doresc sa porneasca o afacere la noi, sunt stresati de un aparat birocratic diabolic. Din pacate, domnul presedinte nu cunoaste stresul, batjocura si umilinta la care este supus cetateanul roman de catre functionarii publici. Adica, platim impozite si taxe pentru a fi stresati asteptand la cozi in fata ghiseelor, cand, dincolo de geam, doua doamne si un domn isi povestesc impresiile despre filmul vazut seara pe un post de televiziune sau despre ultima reteta de pus muraturi. Daca indraznesti sa comentezi, esti repezit cu aroganta si trimis la plimbare. Apoi, pentru orice fleac ai nevoie de o groaza de avize, aprobari si semnaturi, pe la diferite ghisee si birouri. In mod sigur, presedintele Iliescu nu cunoaste realitatea din primarii, prefecturi si consilii judetene, unde, fata de anul 1989, in prezent, numarul functionarilor publici s-a triplat, ca multi directori sau sefi de birouri au fost promovati pe criterii sau interese de grup. A se analiza numai organigrama Primariei municipiului Targu-Mures, in comparatie cu cea din 1989, dar si a primariilor comunale. Cat despre masuri drastice impotriva cancerului numit birocratie, de o reforma in administratie, in institutii descentralizate, inclusiv ministere, domnul presedinte nu aminteste nimic. A constatat, doar, ca din cauza birocratiei investitorii fug din Romania si, probabil, va trasa niste sarcini politice. Marturisesc ca, asemenea multor romani, am avut o oarecare simpatie fata de domnul Iliescu, atat inainte de anul 1989, cat si dupa enigmatica "revolutie". Socialist convins, po