O celula familiala cu sase suflete, un hexagon, de altfel cu miere din cea mai rara, este intemeiata pe diametrul genitorilor de doua personalitati artistice notabile ale generatiei ’80. Absolventi din Cluj, cu primul deceniu de activitate petrecut la Lugoj, Carmen Paiu si Valeriu Mladin se depliaza pictografic, in doua voleturi, la Galeria Simeza, intre 29 august si 12 septembrie. Expozitia fiecaruia dureaza cite o saptamina si, atent modulata spatiului, nu a putut fi conceputa decit consecutiv una alteia, din pricina extremei coerente a fiecarui proiect si a contrastului de „sonoritate“ dintre ele. Caci Valeriu Mladin si-a numit seria marilor pinze „vocale“ si va instala, in ambianta expozitiei, surprinzatoarea coloana sonora a clipocitului zemurilor de culori tari pe care le izbeste de suport. Iar Carmen Paiu sopteste, ca o litanie, un haiku abstras din calitatile intrinseci ale hirtiei si ale compunerii unui detaliu de grafica colorata. Traseul aleatoriu al acestui semn colat este secventiat in cadre care se succed pe o friza continua in toata galeria, chiar imbracind colturile.

Fiecare dintre cei doi artisti face o excelenta si pilduitoare (pentru maturitatea de a-si gindi expunerea) raportare plastica, spatiala, poietica (in sensul „facerii“) la datele unei anume sali, ale unui anume continator.

Stilistica fiecaruia e coerenta ultimului lor deceniu de activitate in Bucuresti. Nu asistam la mutatii spectaculoase, intr-o linie de cercetare care este, de altfel, foarte activa si care le-a permis amindurora libertati instalationiste, event-uri „forte“, dexteritati pentru noile medii. La felul cum traiesc, fermecator de eleganti in smerenie, intre cresa-gradinita-atelierul ca o catacomba, cu monumentale fotografii de duhovnici si modemurile manevrate acasa de baiatul cel mare, deja un tinar adult, sotii Mladin-Paiu demonstreaza cel mai bine, in ac