I

Printre locurile foarte greu de rezolvat, dacă nu imposibil, din poezia eminesciană aş dori să supun atenţiei publicului finalul de la Mortua est!. Este publicată de Eminescu în Convorbiri literare, 1 martie 1871, comentată (cu citate ample) de Titu Maiorescu în studiul său ,,Direcţia nouă..." din aceeaşi revistă, acelaşi an, 15 mai, de acelaşi în volumul de Critice, 1874, după care se regăseşte în ediţia princeps din 1883. Iată, aşadar, patru surse (tipărituri) - şi nu seamănă una cu alta. Primele îndreptări (de punctuaţie şi de termeni) le operează Titu Maiorescu în studiul citat din revistă; lucrul ni se pare interesant, pentru că repune în discuţie raportul lui Eminescu-poetul cu Iacob Negruzzi. Într-adevăr, poetul trimite Mortua est! de la Viena, însoţind-o de o scrisoare mult citată în care-i cere redactorului Convorbirilor: ,,Ştergeţi ce vi se va părea bun de şters." Îndreptările lui Maiorescu vin peste numai două luni, şi privesc chestiuni de fond. Deducem că Iacob Negruzzi nu s-a atins de aceste chestiuni, deci textul are girul lui Eminescu. Îndreptându-l o dată, Titu Maiorescu îl va îndrepta şi a doua oară, în 1874, şi a treia oară, în ediţia princeps din 1883 - şi chiar a patra oară, în ediţia a doua, unde desparte prin spaţiu alb ultimele două versuri, ca pentru a indica importanţa lor; textul îngheaţă astfel în celelalte ediţii Maiorescu.

Drept este că formele din Convorbiri literare, considerate de noi ca având girul lui Eminescu, nu se regăsesc în niciunul dintre manuscrisele păstrate ale poemului. Nu este, însă, motiv de îngrijorare: ultimul manuscris, acela după care s-a cules textul, lipseşte la mai toate antumele. Ştim că Eminescu făcea, uneori, corecturi şi în şpalt (corecturi, adică reveniri asupra textului, schimbări de termeni, punctuaţie, apostrofuri).

În fine, urma alege, ca să zicem şi noi astfel, adică: dacă este