Cuvant inainte
Jurnalul acesta nu reconstituie o existenta, ci o agitatie. Am revenit la acest "gen", abandonat la sfarsitul anilor '50, in 1981 numai pentru ca foile de agenda, oricat de incapatoare ar fi fost ele, nu mai puteau adaposti cantitatea de notatii - emisiuni, telefoane, apeluri si urgente de la Bucuresti, manuscrise, corespondenta, vizite. De mai totdeauna ciuruita, memoria mea era incapabila sa inmagazineze totul. As fi intitulat aceste insemnari - ce merg din 1981 pana in 2001 - "Agende" daca n-as fi ales titlul pentru jurnalul zilnic si "sburatorist" al lui E. Lovinescu.
Chiar daca jurnalul meu - pe care n-as indrazni sa-l compar cu al tatei - nici ca valoare, nici ca interes - are si alunecari personalizate, "pactul autobiografic" se anuleaza de la sine din moment ce paginile de fata sunt scrise despre si pentru altii.
Cum exilul a luat niste proportii necunoscute in istoria noastra, cum fenomenul e aproape inedit, aceste notatii (de fond sau de detaliu) mi s-au parut utile cercetatorului de maine. intr-adevar, cei de azi par impartiti in doua categorii distincte si chiar antinomice: unii, rarisimi, pentru care tot ce tine de exil este exceptional, altii - mai numerosi - nedispusi sa-l ia in seama si sa-i confere sens si valoare. O buna parte din scriitorimea româna pare a evita cat mai sistematic orice referire la exilati. in general, memoriile si jurnalele semnate de scriitori si aparute in ultimul deceniu nu tin seama de legaturile - uneori foarte stranse si active, mergand pana la complicitate in mai multe cazuri - care se stabilisera intre scriitori din tara si altii din exil. Mai curios, unii dintre acesti negatori cu orice pret sunt uneori aceiasi de la care primeam mesaje staruitoare. Presupun ca si din acest punct de vedere - ca in atatea alte domenii - punerea la zi a trecutului reprezinta o conditie esentiala a sup
