1. Lenau, Banatul şi imperiul

Lenau nu participă, să fim serioşi, la ceea ce s-ar putea numi literatura Banatului. Încercările de a-l considera pe Lenau bănăţean, din ce în ce mai eroice în secolul care a trecut, vin din nevoia de mituri culturale de care Provincia a dus întotdeauna lipsă. Pentru români mitul cultural era cu atât mai important cu cât el se lega de Eminescu: Eminescu l-a tradus, şi l-a asumat, l-a considerat cu iubire. Lenau este un poet german cum nu sunt mulţi în biografia lui Eminescu.

Aşa că avea mai puţină importanţă faptul că Lenau a stat doar un an în Banat şi că acest an n-a lăsat urme în biografia, în scrisul, în devenirea sa. Dar dacă problema bănăţeană va fi mereu activată în ceea ce-l priveşte pe Lenau - el s-a născut, totuşi, în Banat, într-un sat care îi poartă azi numele, implicat fiind într-o istorie a germanilor care s-au aşezat pe aceste locuri - problema relaţiei sale cu scrisul lui Eminescu a inventat, am putea spune, un comparatism sui-generis, insistent, tandru, necesar, dacă observăm că el rămâne mereu viu. Şi rămâne viu fiindcă destinul omului era convenabil pentru o etnie ce îşi căuta o definiţie: şvabii. Scriitor popular, el putea marca o redefinire a personajelor, a locurilor, a stărilor sufleteşti. Era, înainte de 1848, un aliat al rebelilor, de oriunde vor fi fost ei. Exprima o componentă eroică şi una sacrificială.

Bănăţenii nu au încercat să-şi revendice nici un scriitor de limbă germană care a avut, prin părinţii, bunicii, rudele, prin tinereţea lui, prin ,,întoarcerile acasă", legături cu Banatul. Despre prezenţa timişoreană a bunicului lui Musil se ştiu puţine, despre înaintaşii lui Trakl şi mai puţine. Lenau este revendicat cu extraordinară energie de oamenii locului fiindcă, pe de o parte, e implicat în fenomenul Eminescu, pe de alta, era un cântăreţ al spaţiului maghiar - al pustei şi al i