Spre deosebire de o sinteză surprinzător parţială, reflectînd o desconsiderare a orizontului spiritual ca şi a factorului estetic, alcătuită de un important teoretician al "ideilor literare", Virgil Nemoianu promovează o înţelegere cu adevărat globală a criticii literare, "cîmp de joacă dialectică a multitudinii de impulsuri socio-culturale, terenul acţiunii şi al creativităţii". La ora de faţă, critica literară, în perspectivă mondială, se orientează "spre o intertextualitate cu ştiinţificul şi cu religiosul". Dacă unii cercetă-tori precum Michael Serres, Katherine Hayles, Frederik Turner, William Paulson sînt de părere că un context optim pentru hermeneutica literară nu-l dau ştiinţele sociale ci informatica şi ştiinţele exacte, importanţi gînditori iudeo-creştini precum Hans Urs von Balthazar, Henri de Lubac, Jean-Luc Marion, Emanuel Levinas şi mulţi alţii afirmă că, după cum religia n-ar putea funcţiona fără cultură, nici cultura n-ar putea funcţiona fără religie. Religiosul e un factor inalienabil al naturii umane: "Ei bine, mărturiseşte V. Nemoianu, eu tocmai aici văd marea speranţă a criticii şi teoriei literare. Determinismul materialist a devenit un fel de turn de fildeş, steril la ora asta; dar nici formalismul pur nu poate fi decît o disciplină auxiliară". Eseistul constată cu regret că la noi se manifestă, în privinţa religiei, o polarizare nocivă a societăţii. Postura "fixist-muzeală", "fundamentalistă" se confruntă cu negativismul cras, cu "furia destructivă" a seculariştilor care-şi imaginează că sînt "progresişti": "În realitate, privind lucrurile istoric, ne dăm seama tot mai bine că fără tradiţia biblică, iudeo-creştină, libertatea, progresul, democraţia, economia de piaţă, ştiinţa, demnitatea individuală ar fi fost imposibile. Valorile lumii contemporane au crescut pe un fond biblic. Chiar şi Iluminismul, cu dimensiunile sale antireligioase,