Cartea lui Pierre Riché din 1962, Educaţie şi cultură în Occidentul barbar, secolele VI-VIII, apare în ediţie românească la
Editura Meridiane, în traducerea competentă a Floricăi Bechet. Renumitul medievalist francez s-a dovedit, de-a lungul timpului, un redutabil specialist îndeosebi în aspectele legate de epoca lui Carol cel Mare şi de invaziile barbare. Iată cum cartea de faţă îmbină cele două teme majore ale profesorului emerit de la Paris X - Nanterre, interesându-se cu deosebire de Evul Mediu timpuriu (aşa-zisa "epocă întunecată"), calificat tacit ca "ingrat" - şi precedând, întrucâtva anonim (la data apariţiei cărţii), mult frecventata epocă mai înainte amintită. Autorul îşi alege, în plus, o temă ades neglijată cât priveşte intervalul istoric ales - şi anume educaţia.
Volumul îşi stabileşte o serie de standarde teoretice - prin primul trebuind să se obţină un răspuns (pe cât posibil, amplu detaliat) la întrebarea: cum se realizează trecerea de la educaţia antică la educaţia medievală - ori între educaţia romană şi cea de tip religios? Şi, în secundar: care este influenţa invaziilor barbare din Europa asupra acestei tranziţii?
Referitor la această ultimă întrebare, trebuie subliniată o observaţie de principiu a autorului: abia o dată cu respectivele invazii, programele educaţionale încep să se cristalizeze şi să-şi afle o rezolvare autentică. Este momentul de la care autorul îşi începe cercetarea - moment convenţional fixat în 476, o dată cu căderea Romei sub loviturile lui Odoacru. Demersurile sale se opresc chiar înaintea renaşterii carolingiene, adică atunci când sistemul educaţional medieval este deja constituit şi funcţionează.
Se poate remarca, prin urmare, că Pierre Riché îşi alege ca obiect de studiu, într-o manieră declarat ambiţioasă, o zonă albă de pe hărţile medievaliştilor, pe care urmează să o completeze prin aco
