- Istoric - nr. 168 / 28 August, 2002 (15. Sosirea la Blaj) 16 aprilie 1943. La ora 1, in puterea noptii, cele cinci vagoane de marfa, cuplate la un tren personal, si-au facut intrarea in gara Blaj. O data cu oprirea trenului in gara, s-a produs un entuziasm de nedescris. Dar bucuria noastra cine ne-o putea intelege? Doar noi si cei care ne asteptau, tremurand pe peronul garii. Cand usile celor cinci vagoane s-au deschis, am vazut miile de oameni care ne asteptau si le-am spus: "Te salut, Mica Roma! Noi suntem mortii de la Stalingrad!" Parea o adunare, ca pe Campia Libertatii de la 1848. Toti ne urmareau ochii nostri inlacrimati, care, intalnindu-se cu ai lor, cautau sa ne sfredeleasca gandurile legate de ce le vom spune despre ai lor, cei ramasi, departe, si pe care ei ii asteptau, poate, poate vor veni si ei.. Cei care ne asteptau au fost: parinti, frati, surori, sotii, copii si rude. Strigatele lor inundara peronul garii, de nu se mai putea intelege nimic. Ei credeau ca, printre cei sositi, s-ar putea sa fie si ai lor! Strigate de nume! Doar atat pentru unii…! Raspunsuri…? Ce deceptii au fost pentru ei! Ochii lor aveau numai lacrimi de durere, ce-ti strapungeau sufletul. Ii intelegeam! Cand am coborat din vagoane, am fost asaltati cu sute de intrebari: "Ce stii de-al meu…?" "N-ai auzit de…?" "Oare al meu mai traieste?" Sute de intrebari fara raspuns. Eram muti in fata lor! Ce le puteam spune noi, cei o mana de oameni scapati, ca prin miracol, de la Stalingrad, decat ca "vor veni", doar ca sa-i linistim in marea lor durere. Ei n-au venit acum cu flori inainatea noastra, ca atunci cand am plecat, sa ne aduca dragostea lor. Cu sufletele impovarate de tristete si de presimtiri negre, pe fetele lor lacrimile nu se mai opreau, din cauza durerilor si a emotiilor provocate. Am descris acest tablou, acest spectacol al durerii, pentru a intelege marele dezastru ce s-a p