Din motive care ţin de chiar formatul de publicare, editurile electroncie sînt predispuse spre alcătuirea de antologii - la început, au fost Antologiile Noesis, de curînd a apărut şi Antologia LiterNet, editura Liternet. ro (?) în patru volume plus un al cincilea reunind ilustraţiile antologiei, realizate de Andrei Mănescu.

Antologia LiterNet, are o de necontestat coerenţă internă: valoarea literară a textelor este comparabilă, fie că sînt semnate de Ana Blandiana sau de Marian Coman, toate sînt proze (mai mult sau mai puţin) scurte, toate încep printr-o prezentare a autorului făcută de el însuşi. Numărul de texte diferă însă după o logică invizibilă de la un scriitor la altul - deşi sînt proze într-adevăr foarte lungi comparativ cu altele, nu e clar de ce Eduard Burlacu are unsprezece (24 pag). faţă de cele două (12 pag.) ale lui Răzvan Petrescu. Urmează apoi problema foarte disputată a originii textelor: unele din ele sînt inedite, altele au apărut în volum, unele pe hîrtie, altele în format electronic. Unii autori spun de unde le vin prozele, alţii nu. Poate nici nu are mare importanţă, e o problemă de principiu, de onestitate faţă de cititor şi orizontul său de aşteptare.

Scriitorii şi textele alese sînt cît se poate de reprezentativi/ reprezentative pentru literatura română actuală, ca direcţii de inovare (deşi nu e vorba în nici un fel de experimentalism) şi obsesii tematice. În sfîrşit, de ceva timp în proză îşi face apariţia lumea românească dinainte şi după 1989, cu blocuri insipide de beton, vecini roşi de curiozitate şi acel strop de nebunie care duce totul la limita, foarte fragilă, dintre realitate şi fantastic. Probabil nu există o raţiune pentru aşezarea într-un volum sau altul a scriitorilor, aşadar numai întîmplarea face ca cel mai generos să fie primul, iar cel mai ingrat al treilea volum: Ana Blandiana (cu o serie de proze apăru