Gheorghe Ispas, Ghe, zis şi Petru Sandu" joacă rolurile de autor, narator şi personaj principal în volumul de proză publicat anul trecut de Liviu Ioan Stoiciu, poet, prozator şi publicist cunoscut. "Ghe" moşteneşte de la autorul de pe copertă unele date biografice şi scrie "în faţa cititorului" un fel de "jurnal al romanului" pe care ar vrea să-l vadă terminat. Rezultatul este că găsim între paginile acestei cărţi file de jurnal, scrisori şi "bucăţi literare" ale "personajului" - un întreg arsenal de artificii literare este deci pus în mişcare, şi dacă "rama" e mai degrabă stîngaci construită, din fericire Ghe îşi intră rapid în drepturi şi este lansată o serie de povestiri bizare şi de amin-tiri caracterizate de o asemenea bizară percepţie a realităţii. Strigoii, diavolii şi demonii "de interior" (personajele au, mai toate, cîte o suceală) apar la tot pasul şi contorsionează limitele realităţii, faptele istorisite conţin o doză de imprevizibil şi de şoc suficientă pentru a menţine viu interesul cititorului, iar vocea lui Ghe e bine construită.

Toate aprecierile... pozitive anterioare sînt valabile din păcate (cum prea des se întîmplă, încă, în literatura română) pentru paginile fără femei; de cum apare în cadru vreo reprezentantă a "sexului secund", reiese pe loc că viziunea lui Ghe (girată "discret" de "autor", "din off") despre relaţiile amoroase şi despre femei în general e de un misoginism jenant, penibil, drapat "inteligent" în obişnuitele pretenţii de idealism şi genialitate incapabile să convingă pe cineva.

Prima povestire a lui Ghe este despre o "dragoste la prima vedere", mai precis despre o întîlnire de cîteva ore cu o foarte tînără profesoară de franceză, pe un drum de ţară către localitatea unde aceasta avea post, tînără de care Ghe se îndrăgosteşte pe loc (!) şi apoi, tot drumul, mergînd lîngă ea, privind-o şi ascultînd-o vorbind, fa