Interesante şi demne de urmărit noile colecţii de proză 70, 80, 90 lansate de Editura Paralela 45. În primul rând avem ocazia să vedem în ce măsură şi în ce fel opere scrise în perioadele respective rezistă în contextul cultural actual, care sunt acestea şi mai ales câţi cititori tineri mai pot atrage. Ar fi extrem de interesant, de pildă, de urmărit aceste aspecte statistic, în cifre referitoare la vânzări, vârsta cititorilor etc. pe care editura să le şi facă publice periodic. O mare parte din dilemele critice referitoare la literatura ultimelor trei decenii s-ar clarifica, cred, cu rezultate dintre cele mai neaşteptate.

Dăruieşte-ţi o zi de vacanţă este un volum antologic din proza scurtă a Gabrielei Adameşteanu, publicată în două cărţi înainte de 1989. Prefaţa semnată Carmen Muşat atinge toate punctele esenţiale ale problemei şi nu este de mirare că primul dintre acestea este situarea prozei autoarei în peisajul românesc al literaturii postbelice, marcată puternic de esopism şi dominată de o serie de teme legate ombilical de politic. Aşa cum remarca prefaţatoarea, personajele Gabrielei Adameşteanu "nu au nimic din inconştienţa verbioasă a unora dintre eroii din mucava din literatura acelor ani, vorbesc şi se mişcă firesc" chiar şi într-o lume damnată la absurdităţile şi cruzimile comunismului. Astăzi, când reperele culturale s-au schimbat aproape radical, când literatura a revenit la un curs normal, dar mai ales când cititorul căuta cu totul altceva într-o carte, aceste lucruri cântăresc greu în aderenţa unei alte generaţii de cititori la proza anilor '70. Însă marele merit al prozei acestei autoare este faptul că istoria este prezentă până la urmă în fiecare pagină, dar metamorfozată la nivelul individului simplu, banal care trăieşte în mizeria acelor ani strivit de viaţa ternă şi sufoca(n)tă zi de zi.

Fără a avea excepţionale abilităţi de a