- Cultural - nr. 170 / 30 August, 2002 Nu vom incheia aceasta expunere a raporturilor lui Caragiale cu Transilvania fara sa mentionam doua texte literare premonitorii in ceea ce priveste Marea Unire. Nuvela, astazi mai putin cunoscuta, intitulata Poetul Vlahuta, scrisa in 1896, se incheie cu viziunea profetica a intrarii ostirii romane in Alba-Iulia in urma unui "razboi urias", care va fi _ peste doua decenii _ prima conflagratie mondiala. Emotionanta este, de asemenea, cuvantarea dascalului transilvanean refugiat peste Carpati, Bazil Dragosescu, invatatorul atat de indragit de catre viitorul scriitor, pe care a rostit-o atunci cand Domnul Unirii, Alexandru Ioan Cuza, a vizitat Ploiestiul si Scoala Domneasca de acolo: "- Maria-ta, Dumnezeu stie numai ce se petrece acuma in sufletul unui biet dascal ca mine, venit aici din partile romanesti de dincolo. Rog pe Dumnezeu sa te tie sanatos si voinic pentru fericirea poporului romanesc. Mintea, bratele, sangele nostru si ale acestor copii sunt de-acuma inchinate neamului roman, patriei romane, domnului roman, mariei-tale!" Gandul vizionar, mesianic al lui Caragiale, credinta ca unitatea nationala este un fapt care tine de logica istoriei, ca nimeni nu va putea sa se opuna realizarii sale este afirmat raspicat, cu o fermitate pe care nu o mai intalnim decat in poezia lui Octavian Goga, in acelasi text retrospectiv, aparut in "Universul" din 18 mai 1909, cu titlul Peste 50 de ani: "Asa entuziasm n-am vazut altul de-atunci si cred ca numai odata s-ar mai putea vedea; dar acea odata, sunt prea batran ca s-o mai sper apuca… Imi pare rau de asta, dar nu atat de rau cat daca n-as crede ca altii, mai tarziu au mai curand, tot o vor apuca; fiindca, desigur, cine gandeste ca are sa scape de asta se amageste; caci de asta n-are sa scape, decat poate ca atunci cand Oltul si Muresul or sa porneasca a curge d-a-ndaratele de la