Poziţia unui bătrîn adolescent '80 După ce cu o seară înainte m-am luptat cu nevoia furioasă de a critica de pe poziţia unui bătrîn adolescent al anilor '80 muzica noului mileniu... românesc, în seara asta, ducîndu-mă acolo unde merge şi regele pe jos, gîndul m-a dus la cei care nu ridică capacul WC-ului. Şi mai departe am rătăcit pe cărările purtătoare de impulsuri spre bruma de sinapse rămase, pînă la locul unde mi s-a năzărit să mă întreb dacă din cei care se preocupă de poziţia colacului de WC, cîţi oare înţeleg gestul pe care-l fac. Dacă reuşiţi să treceţi peste repulsia (firească) provocată de introducere şi reuşiţi să parcurgeţi restul rîndurilor, veţi descoperi ca şi mine, că puţini sînt aceia care în mod conştient, înţeleg că gestul simplu, omenesc, (bărbătesc?), de a ridica colacul este un gest de un profund civism. Acest anonim nu va şti că pe anonimul de după, cel care ar putea avea nevoie de poziţia orizontală a colacului, prin atitudinea doveditoare a celor (măcar) şapte ani de acasă, l-a salvat de neplăcuta situaţie de a înjura şi blestema pe el şi pe mama sa pe diverse teme şi variaţiuni, ba chiar e posibil să ajungă în situaţia de a trimite acest următor ocupant al vasului într-un voiaj estival la dermato-venerice cu nevasta în pragul divorţului, pe motiv de înşelăciune...! Ce legătură să aibă toate astea cu muzica tinerilor? Nici una atîta timp cît nici eu nu am nici o legătură cu ce ascult în "ITB", taxiuri sau restaurante, dar mă supun fireştilor situaţii citadine legate de transportul persoanelor şi al fluidelor în (sau spre) diverse locuri... E foarte adevărat că fiecare generaţie îşi are WC-urile, conducătorii şi muzica pe care o merită. Iar celelalte generaţii trebuie să suporte noii veniţi; dacă poate, îi asimilează, dacă nu, propriile valori cernute de timp se distilează în şuvoiul puternic al noului val. Astfel, WC-urile pot căpăta