De cînd a fost lansată de Ulrich Beck, expresia "reinventarea politicului" a făcut carieră mai ceva decît un şlagăr. Nu există studiu, carte sau chiar comentariu, cu un pic de lustru academic care, ocupîndu-se de domeniu, să nu facă uz de expresie. Aproape toată lumea pare de acord că între problemele lumii în care trăim, mai ales după încheierea războiului rece, şi "problemele" politicii se sapă o prăpastie mereu mai mare. În opinia specialiştilor, ca o haină veche, ponosită, dacă nu chiar ruptă, politica este pur şi simplu inadecvată unei agende dictată tot mai mult de o realitate care se exprimă, la rîndul ei, printr-un cuvînt repetat fără încetare, pe toate tonurile, ca o mantra: globalizare. Iar dacă cineva vrea să găsească un punct de vedere care nu are nici o şansă să fie contrazis de opinia specialiştilor, atunci se poate opri cu încredere la ideea că "dreapta şi stînga", dihotomia care organizează spectrul politicii în lumea occidentală, de mai bine de două sute de ani, este demodată, inadecvată, vetustă, depăşită, irelevantă, inutilă etc., etc., etc. Acum, dacă am stabilit ce ştie şi ce spune "înţelepciunea comună" a ştiinţei politicii, este momentul cel mai nimerit să ne depărtăm de ea şi să facem o călătorie pe cont propriu, pentru a vedea dacă "dreapta şi stînga" au totuşi ceva de spus cu privire la problemele lumii de azi. Ce ne-ar putea mîna la un asemenea gest "perfect inutil", cum l-ar cataloga imediat iluminaţii "înţelepciunii comune"? Cine ştie, poate un gînd al lui Gide, care credea că izvorul creaţiei umane, al înţelepciunii, binelui şi frumosului este tocmai "gestul pur inutil"! Drumul spre înţelegerea faptului că există teme/probleme relevante, doar dacă le proiectăm la scara umanităţii, a globului întreg, a început în primii ani ai deceniului şapte, din mileniul tocmai încheiat. Un celebru raport al "Clubului de la Roma" atrăgea atenţi