Sincer să fiu, sînt sătul de veşti proaste din mai toate domeniile, veşti care populează, cu litere mari şi texte sforăitoare, orice ziar. În ultimele zile falimentul băncilor, al fabricilor şi întreprinderilor comerciale a fost luat de un altfel de faliment: artistic (şi de ce nu, moral). Iaşiul, socotit cîndva capitală artistică a ţării, trăieşte un moment penibil - expoziţia lui Sabin Bălaşa. În toată lumea se fac expoziţii care, adesea, sînt un rebut artistic, dar ele trec cu discreţie şi decenţă. Dar iată că sînt artişti (?) care, datorită unei ciudate construcţii psihice, convertesc impotenţa artistică în spectacole penibile. Nu pot uita excelentul debut al lui Sabin Bălaşa, după cum nu pot să nu regret căderea lui vehement marcată de picturile de la Universitatea din Iaşi, de la Muzeul Militar şi, bineînţeles, cele închinate cuplului Ceauşescu. Din acel moment, pictorul nu a făcut decît să se afunde sub laudele în care, chiar venind de la el, a ajuns să creadă. Intrarea ridicolă în expoziţia de la Iaşi "apărat" de bodyguarzi ar trebui să-i dea de gîndit atît lui, cît şi celor care tratează cu el, ca pictor. Dacă expoziţia de la Universitatea ieşeană ar fi avut loc într-o galerie oarecare, nu ar fi fost altceva decît unul din momentele multe şi trecătoare ale mişcării artistice din ţara noastră. Dar, fiind organizată la Universitate, şi îndelung binecuvîntată laic şi mistic

de personalităţi notorii, ea nu mai intră în anonimat. Personal, nu sînt sensibil la superficiala formulă bleu-bălaşa, dar atunci cînd aflu că, în ciuda sărăciei, Universitatea ieşeană este dispusă să plătească pictorului 200.000 $, încep să mă întreb care este motivul acestei generozităţi. Oare sălile, laboratoarele, căminele şi cantinele nu mai au nevoie de nimic? Nici bibliotecile? Într-o ţară în care ca să se cumpere un Brâncuşi, la un preţ ridicol de mic faţă de piaţa inter