sau ultima constatare a unui cetăţean american de baltă... albă Amintiţi-vă de un clip, difuzat pe mai toate posturile de televiziune, în care elevul Petrescu Paul, la o reuniune de clasă, după mulţi ani de la absolvire, lipsea de la apel. Locul său din bancă era gol, foştii colegi îşi exprimau dezamăgirea, mai că auzeam exclamaţii tipice de sitcom, ale unui public inexistent, în care eroul principal îşi pierde slujba, casa şi mai e şi părăsit de iubită. Petrescu Paul avea probleme în afaceri, băiatul cel mic tocmai dădea prima lui teză la matematică, mama suferea de inimă şi fusese nevoit să cheme salvarea, soţia l-a rugat s-o însoţească pînă la un nou beauty-saloon, cu reduceri la liftinguri şi la implanturi... În fond, ce ne interesează pe noi, telespectatorii, de ce întîrzie Petrescu Paul la acea reuniune?! Îi simţim oare lipsa? Probabil că da, căci răsuflăm uşuraţi cînd el apare, aparent vesel şi lipsit de griji, chiar dacă tocmai a dat faliment, băiatul a luat un trei în teză la matematică, mama a murit în spital, iar soţiei nu i-au reuşit prea bine liftingurile... Dar, chiar ne pasă nouă de viaţa intimă a respectivului Petrescu, dacă telenovela se termină cu bine, iar elevul cel chiulangiu e prezent la poza de grup din faţa liceului, desigur zîmbeşte şi, mai mult decît atît, nu şi-a uitat colegii, face încă parte din comunitatea lor, mate-fizică, intensiv lăcătuşerie-mecanică etc. Amintiţi-vă că e musai să ţineţi cîinele legat atunci cînd sosesc recenzorii, iar dacă "asta nu e mama!" să dezlegaţi cîinii pe care i-aţi dresat în prealabil să sfîşie ca la televizor, la ştiri. Problema nu e cîinele care uneori mai şi muşcă dacă e în toane rele, ci răspunsurile dumneavoastră sincere şi corecte, sigur sînt şi confidenţiale; recenzorul îşi face job-ul, noi le încadrăm undeva ş.a.m.d.

Dom' Georgescu,

acest Rîmaru din Colentina Dom' Georgescu e pensio