Presedintele organizatiei, doctor avocat Ioan Chelaru, nu considera oportune alegerile anticipate. El apreciaza ca PSD Roman are candidatii care sa raspunda asteptarilor electoratului Presedintele PSD, Adrian Nastase, a apreciat la Sinaia ca, cel putin teoretic, sint posibile alegerile anticipate, in cazul in care UDMR si-ar retrage sprijinul politic. Presedintele organizatiei PSD Roman, doctor avocat Ioan Chelaru, considera ca s-ar putea renunta la alianta cu UDMR, daca vor conditiona sprijinul politic de modificarea articolului 1 al Constitutiei si ca, in acest caz, alegerile anticipate - nedorite si inoportune - gasesc organizatia locala pregatita sa raspunda asteptarilor electoratului. In interviul acordat Ziarului de Roman, Ioan Chelaru raspunde acestei dileme. Reporter: - Este articolul 1 din Constitutie subiect de negociere? Ioan Chelaru: - Romania este un stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil. Aceste lucruri sint sfinte pentru poporul roman si nimeni nu isi poate permite sa puna macar in discutie aceste principii. Ca atare, mi se pare fireasca pozitia domnului Adrian Nastase, in raport cu sprijinul politic conditionat de modificare a articolului 1, ceea ce ar justifica renuntarea la alianta cu UDMR si declansarea alegerilor anticipate, ca o ultima solutie, nedorita si inoportuna. R: - Exista si varianta unor alte aliante? I. C.: - Redresarea PNL, pe care o consider un succes, nu trebuie neglijata. PNL, cu o conducere noua si cu un presedinte carismatic, cum este domnul Stolojan, cu o promovare corecta a ideilor liberale, poate fi un partener de dialog. Situatia politica si economica presupune o coabitare benefica intre PNL si PSD, pe care nu o pot exclude a priori. R.: - Ce se va intimpla cu PD? I. C.: - PD are un alt drum, pe care nu imi permit sa il judec, dar observ ca hei-rupismul si dictatura lui Basescu au marcat negativ si organi