Pe Discovery, interviuri cu fostele luptătoare pentru eliberarea Algeriei (doamne în vîrstă, lucide, modeste, împăcate), intercalate cu imagini din filmul lui Gillo Pontecorvo Bătălia pentru Alger - aceleaşi femei, interpretate de nişte actriţe tinere, pregătindu-se să pună bombele care vor omorî femei şi copii francezi. Filmul lui Pontecorvo este folosit ca un documentar, ceea ce nu este: e unul dintre cele mai mari filme de propagandă realizate vreodată. Pare atît de obiectiv, însă dogorăşte (îi simt dogoarea chiar acum, la revederea cîtorva imagini, deşi nu m-am mai gîndit la acest film de ani întregi). Criticul american Pauline Kael a scris că " e probabil singurul film care i-a făcut pe spectatorii din clasa de mijloc să creadă în necesitatea de a arunca în aer oameni nevinovaţi - poate pentru că Pontecorvo a prezentat-o ca pe o necesitate tragică." Şi a făcut-o fără nici un bla-bla-bla despre "sensul istoriei" şi "mase", deşi masele ţin locul protagonistului. Ţi-a arătat multe feţe - algeriene şi franceze - şi te-a convins că îi cunoşti pe toţi aceşti indivizi - torţionari şi torturaţi, terorişti şi trecători inocenţi. A dat filmului un ritm de thriller şi te-a convins cumva că ritmul acela, cu sincope şi timpi suspendaţi, dar inexorabil, e impus de istorie; deci inclusiv metodele teroriste ajută la împlinirea istoriei. Pauline Kael: "E practic un viol asupra inteligenţei dilematice." * Pe România 1, Woody Allen în Ia banii şi fugi! şi în Toţi spun: te iubesc! A făcut comedie din disperarea adolescentului frustrat ("Sînt timid cu femeile, cînd sînt cu ele tind să salivez tot timpul"), obsedat ("M-au întrebat dacă pentru mine sexul este o treabă murdară şi le-am răspuns că da, dar numai atunci cînd e făcut cum trebuie") şi îngrozit că nu va fi la înălţime ("E prima oară cînd mi se întîmplă aşa ceva. De obicei sînt foarte zelos - uneori chiar termin în ma