Pentru ca nu sunt destui profesori, examenul de capacitate nu se va da in clasa a IX-a
Deja 75% dintre cei mici frecventeaza grupa pregatitoare, iar aceasta lege nu ar aduce noutati pentru parinti * Anul acesta, "clasa 0" a fost introdusa ca program in aproape cinci judete din tara Incepand cu anul scolar 2003-2004, va fi introdus invatamantul obligatoriu la grupa pregatitoare, astfel invatamantul primar devenind de cinci ani. "Conform legii, trebuia sa introducem 9 ani de invatamant obligatoriu, mai ales ca in toate tarile din Uniunea Europeana copilul este socializat chiar de la varsta de trei ani", a declarat ministrul Educatiei si Cercetarii, Ecaterina Andronescu. La inceput, ministerul se gandise ca examenul de capacitate sa fie sustinut la sfarsitul clasei a IX-a, insa aceasta idee a fost curand abandonata, deoarece nu exista destule cadre didactice. Ca urmare, copiii vor intra la scoala de la sase ani, ceea ce ii inspaimanta pe parinti. Inainte de 1989, parintii apelau la medici si obtineau scutiri de la acestia pentru ca micutii sa intre la scoala de la 7 ani. Inspectorul general-adjunct din cadrul Inspectoratul Scolar Judetean Constanta, Lucretia Sirinian, a declarat ca aceasta initiativa este foarte bine venita pentru ca, in general, cei mici trebuie sa se integreze intr-un colectiv de la o varsta frageda. "Din 2003, grupa pregatitoare va deveni obligatorie, dar pana la punerea in practica a acestei formule va trebui modificata Legea invatamantului, iar ordinul nu a venit inca. Inspectorii prescolari au facut o statistica din care a reiesit ca 75% dintre cei mici frecventeaza grupa pregatitoare, iar aceasta lege nu ar aduce noutati pentru parinti". Clasa pregatitoare va fi un inlocuitor al gradinitei, pe care foarte multi parinti nu si-o mai pot permite pentru copiii lor. Anul acesta, "clasa 0" a fost introdusa ca program in aproape cinci judete d