Eftimie: "Ce să spun? Am venit din '55 aici, am stat undeva cu chirie, am cumpărat loc aici, am făcut casă. E liniştită strada, ia uite ce de căţeluşi vin... Mi-am crescut trei copilaşi, am lucrat la covoare persane, lucru la domiciliu... Uite, a plecat doamna, i-e frică să declare. Urzea urzitoarea de la serviciu, le aranja fire şi lucram. Sînt la o pensie de urmaş că nu am lucrat mult. De opt ani mi-a murit omu', iar copiii sînt la casele lor, mai vine o nepoată de deschide uşa, dar tot singură sînt. Am şi eu un cîine frumuşel. Am fost pe stradă mai puţin învăţaţi, dar simpli, fiecare de ale lui... S-a mutat, uite, acolo, nişte oameni, dar sînt de mijloc. Nu am de rău să vă zic, se manifestă patrula. Trece, trece, chiar de două ori pe lună. Călări, la pădurea Andronache. Să vă zic, ăştia mai în vîrstă ne-am topit. Uite şi ăştia locuiesc aci, dar are adresa la 9 acolo, că a cumpărat acoloşa, iar dincolo stă doi-trei veniţi chiriaşi, singură aci unde-i curtea asta stă Stanciu Marin, cu patru copii. Acilea un vecin care s-a mutat, au copii, el a murit. Acolo a vîndut cine a stat, dincolo e oamenii ăia, are cinci-şase copii, nu ştiu cît are. N-ai ce să înfloreşti de ei, e stradă foarte liniştită. E rău că am rămas noi, ăştia bătrînii. Avem curent, avem apă, ieri măsura că face canalizare, ce să vă mai zic? Doar noutăţi din astea care-s vechi. E uşor la mine că am avut om bun şi m-am ajutat cu el, acum e rău că am rămas singură (plînge ) fără el, fără mine, că şi copiii e la casele lor, ce să-mi facă? Dumnezeu să-i ajute! Mai mi-e teamă de cîte se aud, cîte se văd, văd la televizor, dar Dumnezeu mă apără, acum aştept pe fiica aia mare, că trec cu Marius, cu fi-su, să-mi aducă ceva, nu, nu mi-e frică, Dumnezeu mă apără. Nu vine acu', vine mîine, ştiu eu. Dacă a zis că vine, trebe să ajungă. Ştii ce se întîmplă? Îţi impui să fie bine, trăieşti cîte zile ai... Uite, v