Elsinore, loc celebru unde şi-a formulat interogaţiile fundamentale tristul prinţ al Danemarcei, a fost, la sfîrşitul săptămînii trecute, spaţiul concordiei europene: cei 15 miniştri de Externe ai Uniunii Europene au afirmat decis că nu sînt de acord ca SUA să lovească preventiv şi unilateral Irakul cu scopul înlăturării lui Saddam Hussein de la putere. S-a găsit astfel un numitor comun pentru poziţia Germaniei şi Franţei, care refuză alianţa cu Washingtonul în această problemă, şi cea a Marii Britanii şi a Italiei, unde conducătorii politici îi ţin hangul lui Bush jr., dar opinia publică din ţările lor este extrem de reticentă în perspectiva angajării. Bănuiala că liderul irakian este pe punctul de a intra în posesia unor arme de distrugere în masă, cu care ar putea ameninţa securitatea Statelor Unite şi a omenirii, este plauzibilă, dar nu e dovedită. La fel, nu s-a putut dovedi vreo legătură dintre regimul laic al lui Saddam şi luptătorii islamici din Al Qaeda lui Osama bin Laden. În '91, prin invadarea Kuweitului, Irakul încălcase legea internaţională. Acum nu s-a petrecut nimic asemănător, dar dacă Saddam va lansa un atac cu arme moderne de distrugere, orice răspuns va fi tardiv. Aliaţii europeni ai Statelor Unite nu cred în această ameninţare sau nu cred că ea îi priveşte direct. Cei 15 cer ca Irakul să accepte reîntoarcerea inspectorilor ONU, conform rezoluţiilor Consiliului de Securitate din 1991: acces nelimitat pentru ca să se poată verifica dacă se construiesc sau nu arme nucleare, chimice sau bacteriologice. Prezent la Johannesburg, vice-prim ministrul Irakului, Tarik Aziz, a declarat că acceptă, în anumite condiţii, această cerinţă. De data asta lumea arabă s-a pronunţat fără nici un echivoc: nici Egiptul, nici Arabia Saudită, nici Iordania nu vor participa la o eventuală coaliţie. Aliatul tradiţional din zonă al americanilor, Israelul, este destul de re