Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ţăranul e pe cîmp?

Publicat in Dilema Veche, sâmbătă 31 august 2002 ·

Canada are 70% din teritoriu acoperit de păduri. Din restul de 30% trebuie scăzute suprafeţele localităţilor, marile lacuri, şoselele, căile ferate, rîul, ramul. În aceste condiţii, canadienii exportă cereale. Ce desprindem noi din aceasta? Nimic. Înainte de decembrie 1989, România şi-a plătit în produse alimentare cea mai mare parte a celor zece miliarde de dolari de datorii făcute pentru aberanta industrializare forţată, care viza probabil exportul de oţel în Suedia şi motorete Mobra în Japonia. Aşa cum unii dintre noi îşi mai aduc aminte (ceilalţi suspinînd după vremurile în care n-aveau lumină, căldură, gaze, apă caldă etc.), plata datoriilor s-a realizat prin înfometarea populaţiei. E drăguţ să constaţi că, azi, unii compară preţurile de acum cu cele de atunci, nebăgînd de seamă că 99% dintre produsele aflate acum în magazine nu existau deloc atunci, făcînd imposibilă comparaţia. Oricum, indiferent ce sacrificii au fost implicate, fapt este că s-a putut exporta mîncare în valoare de aproape 10 miliarde de dolari, şi asta în ciuda faptului că satele au fost depopulate prin atragerea ţăranilor în fabrici, iar multe sate au fost rase de pe faţa pămîntului - pardon, sistematizate. Care e concluzia? Nici una. După revoluţie, s-au restituit (cît s-au restituit) pămînturile proprietarilor de drept, avîndu-se însă grijă să se păstreze în mîna cui trebuie uneltele şi utilajele cu care acestea pot să fie lucrate. La rîndul lor, ţăranii au avut grijă să dezmembreze, cărămidă cu cărămidă şi ţeavă cu ţeavă, clădirile fostelor CAP-uri şi lucrările de irigaţii. "Iar deasupra tuturora", vorba poetului, au venit unii care, neavînd nimic de pierdut, dar totul de cîştigat, au pus diverse pariuri cu agricultura. "Les jeux sont faits, rien ne va plus." Într-adevăr. Care este perspectiva? Zero barat. Astăzi prin Ardeal există comune în care un cetăţean ţine cheile la şapte case, ai

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 56 minute
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 2 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

FOTO Incendiu la o hală de vopsitorie auto din Sibiu. Zeci de persoane evacuate din imobilele învecinate

HotNews acum 56 minute
Un incendiu a izbucnit vineri la o hală cu destinația de vopsitorie auto din municipiul Sibiu. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați din suprafața halei, iar mai multe autoturisme aflate în interior au fost afectate, transmite ISU Si

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 2 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Ciolacu: „Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu”

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, potrivit News.

Preşedintele interimar Ilie Bolojan participă, sâmbătă, la reuniunea în format de videoconferinţă convocată de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, Arabia Saudită

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan participă, sâmbătă, la reuniunea în format de videoconferinţă convocată de Prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Keir Starmer, în continuarea Summitului găzduit la Londra în data

George Simion, despre demisia lui Becali din partid: Suntem în postul Paştelui, e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair play şi n-a băgat în seamă răutăţile

News.ro acum 41 minute
Liderul AUR, George Simion, a declarat vineri, despre demisia lui Becali din partid, că suntem în postul Paştelui şi e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. ”Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair pl

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 4 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 5 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Vremea

București
acum

20°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/17°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°