Moreni.
Libertatea de a trăi într-o groapă
Moreni se compune dintr-o punte, un Bloc Turn şi o piaţă; tot ceea ce există între aceste trei puncte de sprijin poartă denumirea simplă, dar cu semnificaţii concrete, de "în oraş". Unii spun că Moreniul e atît de mic încît, pînă să opreşti undeva să întrebi unde-i centrul, dacă nu eşti atent, ai ieşit deja din oraş. Şi totuşi, oamenii de aici parcurg kilometri de străzi în încercarea de a-şi păstra tabietul plimbării de duminică seara. Sfîrşitul de săptămînă în Moreni este un ritual vechi de mai bine de-un secol: centrul vechi; clădirea pe colţ cu terasă de unde alegeam dintre zeci de feluri de bomboane colorate cornetul cu suta de grame, sîmbăta; vechea librărie în al cărei prag atît de tocit intram, parcă, pînă la genunchi atunci cînd zăboveam clipe preţioase pentru a-mi învăţa baloanele de spumă de-abia cumpărate să zboare; bulevardul imens de castani străbătut, chiar pe ploaie, de aceleaşi perechi de copii (astăzi sigur bunici); clădirea vechiului CEC şi a bătrînei biblioteci, cu vitrinele ei în arcadă, privind ca doi ochi mari la casa cu balcon şi baldachin de lîngă poştă... Astăzi, nimic din toate acestea nu mai este în picioare. Brazii de cîteva decenii bune ai vechiului parc au căzut şi ei într-o zi. Cel mai tare s-a încăpăţînat Casa Albă să stea în picioare (acolo fusese, cîndva - povestea bunica din tinereţile sale cu nemţi - cinema-ul «La Fritz»). Astăzi, pînă şi familiile Moreanu (care au dat numele oraşului) sînt din ce în ce mai puţine la număr. Au năvălit, în anii de industrializare, nume ciudate: Hoţescu, Furcoiu, Ogrin, Bouroşu, Picior, Pietricică, precum o faună rară şi spectaculoasă dintr-o groapă adîncă. Oraşul nu are numai formă de groapă, ci şi un comportament adecvat. N-a dus niciodată lipsă, de exemplu, de oameni remarcabili: medici (Sabău), actori (Mihăiţă), profesori (Tabarcea). Da
