În lumea modei, pe care o urmăresc îndeaproape, de teamă să nu rămîn cumva în urmă, Internetul a devenit un accesoriu comun, dar indispensabil al garderobei, precum cureaua sau ceasul. N-are rost să mă pierd în filosofări pe această temă şi ar fi, probabil, chiar periculos s-o fac, dacă e să mă iau după gogoaşa dezumflată a economiei informaţiei de pe la noi. Decît să cazi în visare despre "potenţialul nelimitat" al acestui mediu (citez din memorie), s-ar putea specula, cu bun simţ, despre cum e mai bine să porţi Internetul. Telefoane celulare, coduri de bare, tatuaje cu intarsii de chip-uri - sînt cu toatele preocupări legitime ale noii noastre arhitecturi corporale. Şi nu poţi greşi dacă te aventurezi să ghiceşti cît de "conectată" este o persoană, chiar şi la plajă, unde un bikini poate avea potenţialul unui super-computer de prin 1950. Oamenii care vorbesc singuri nu mai pot fi consideraţi săriţi de pe fix, pentru că ei de fapt comunică, fără fir, cu alţii, prin tot felul de dispozitive ascunse ochiului. Telecomunicaţiile au devenit un fel de lenjerie, o infrastructură, o bază înaltă. Pe această bază se aşează piedestalul unui anume simţ al alegerii sociale, sentimentul că aparatele cu fir îi plasează pe oameni mai presus de confraţii lor fără de fir. Nu altfel simt cei care poartă lenjerie scumpă. Nimeni nu o poate vedea, dar ei ştiu că e scumpă şi chestia asta le este de ajuns pentru a le ridica respectul de sine şi pentru a-i aşeza pe un piedestal de automulţumire. Pe acest piedestal se înalţă, suplă ca un flaut, o coloană cu fine caneluri, semn că simţul importanţei sociale al unui individ se ridică tot mai sus prin intermediul economiei, cu o mereu înnoită speranţă de mai bine, prosperă, privind

înainte, ca o erecţie încăpăţînată hrănită cu de cel mai fraged muşchiuleţ al celor mai blînde animale de pe pămînt, hrănite, la rîndul lor, din mînă, cu