Monoteism şi universalitate E poate potrivit să ne aducem aminte în ce măsură creştinismul prim a apărut şi s-a construit ca fiind legat de un spaţiu şi de un model de tip urban. S-a accentuat atît de mult în prima parte a sec. al XX-lea - ca reacţie la o modernitate prea abrupt absorbită - legătura dintre tradiţie şi sat, încît conjuncţia între creştinism şi Cetate, atît de proeminentă pentru primele veacuri creştine merită, cred, evocată. Cînd vorbesc despre creştinismul prim ca fiind legat de urban nu vreau să spun, evident, că religia creştină e limitată şi determinată de acest model. Vreau să spun că, spiritual şi cultural vorbind, creştinismul prim îşi are locul de elaborare şi de iradiere în cetate, în metropolă. Spiritual vorbind, lucrurile stau aşa pentru că este vorba despre o religie monoteistă, pe de o parte, şi universalistă, pe de altă parte. Monoteistă fiind, ea pune în spaţiu concepţia unui Dumnezeu unu şi unic şi creează o geografie spirituală care reflectă această unicitate într-un centru, într-o cetate simbolic unică. Imperiile creştine vor avea fiecare un oraş de vîrf, o "cetate eternă", unde se reflectă unicitatea Principiului divin: fie că e vorba despre Roma sau despre Constantinopol, care preiau amîndouă marca şi sensul Ierusalimului. De altfel, concepţia societăţii perfecte, de dincolo de vremi, concepţie care se declară în viziunile apocaliptice, vede societatea ca pe o cetate: e noul Ierusalim ce se coboară din ceruri, cu incinta pătrată de pietre preţioase. Christos îşi implineşte actul sacrificial în Ierusalim, în oraşul-centru al monoteismului ebraic. De acolo va iradia creştinismul către toate zările lumii. Cînd se înalţă la cer, lăsîndu-le comandamentul de a-i purta mesajul, Christos le spune ucenicilor ca acest mesaj "să se propovăduiască... la toate neamurile, începînd de la Ierusalim... Voi însă şedeţi în cetate, pînă ce vă