În societăţile cu economie de piaţă, viteza face parte din viaţa cotidiană. Fie că e vorba de fast-food, de avioane sau de Internet, noţiunile de spaţiu şi de timp se disociază şi ne conduc spre euforie, într-atît este de nelimitată capacitatea noastră de a ne deplasa. O parte a umanităţii îşi vede astfel împlinit vechiul vis al ubicuităţii... De fapt, lucrurile nu sînt chiar aşa de roze cum par; dacă viteza e privită ca un progres, trebuie totuşi să vedem care este utilitatea ei actuală. Sîntem, cu siguranţă, mai rapizi ca niciodată. Dar în ce scop? Progresul tehnic ne face să cîştigăm timp. Cum îl folosim? În fine, oare viteza nu a devenit un nou mod de alienare? Pericolul vitezei provine din senzaţiile pe care ni le provoacă, căci ele ne fac să uităm obiectivul nostru principal: să cîştigăm timp. Atunci cînd conduci o maşină de sport, adrenalina te încurajează să accelerezi, să accelerezi iar şi iar, fără să te gîndeşti la consecinţe. În activităţile cotidiene, viteza îşi păstrează efectul euforic în detrimentul reflecţiei. Pentru a retrăi aceste emoţii, privilegiem performanţa în detrimentul pertinenţei. Astfel, viteza poate deveni o formă de alienare foarte eficace, iar victimele ei cele mai frecvente sînt salariaţii firmelor private. Cum mediul economic în care lucrează evoluează foarte rapid, micile întreprinderi trebuie să accelereze tot timpul pentru a nu fi scoase din cursă. Violenţa care decurge din această angoasă cotidiană - cum să fii mai performant decît celălalt? - ne obligă să sacrificăm din timpul destinat vieţii private. Evenimentele din familie trebuie scurtate iar vacanţele devin un fel de opriri la boxe pentru repararea defecţiunilor. În acest context, a avea timp să te gîndeşti la tine însuţi e ceva foarte rar, e aproape un lux. Trebuie să ne amintim că viteza caracteristică societăţilor de astăzi îşi are originea în revoluţia industria