Simion Ivanoschi nu a semnat multe texte în revista Dilema. De cîţiva ani, el este totuşi o prezenţă constantă în paginile ei. Fotografiile sale au ilustrat sute de articole. Iată cîteva mărturii ale fotografului despre scurgerea timpului, însoţite de o fotografie... ratată. Este cea mai concretă dovadă că într-o nanosecundă se pot întîmpla multe, insesizabile accidente. (M. M.)
* Cred că totul a pornit întîmplător de la acel Smena ridicol de simplu. Uitasem să trag filmul, dar am apucat să fac click... A ieşit acea suprapunere colosală, trucaj ieftin, dar fotografie "puternică"... * Degetul nu stă, degetul se joacă, ochiul surprinde, degetul nemilos execută. * Fotografia este cam orice vrem noi: hîrtie, imagine fixată, portret, probă & dovadă, amintire, suferinţă ş.a.m.d... Pentru mine este o viaţă, alta sau aceeaşi, nu are importanţă. * Nu foloseşte la nimic de cele mai multe ori, este o plimbare între mîini şi între pagini de album... Te uiţi la o fotografie ca să nu uiţi... * Prizonierat definitiv, încremenire bidimensională, privire de piatră, culoare supusă, victorie a nemişcării. * Facem fotografii cînd avem timp sau cînd nu ştim ce să facem cu aparatul din mînă. Le facem oricînd, oricui. Le facem cu ochiul, le facem cu degetul. Rîdem stupid cînd ne iese. Nu ratăm apusurile şi răsăriturile şi timpul curs între ele, poza este supusă oricărui melanj nocturn-diurn. * Concursul de fotografiat viteză, doborîrea filmului din cît mai multe apăsări de deget... De obicei le facem cu aparatul, facem pînă nu mai putem şi abia apoi începem să descoperim că le facem mai bine cu sufletul. * Ce-ţi trebuie să faci o poză proastă? Totul... Ce-ţi trebuie să faci o poză bună? Nimic, doar suflet... * Sufletul, privirea, auzul, liniştea, viteza redusă a trăirilor inutile. * Ochiul, am decretat, este cel mai bun aparat foto
pe care l-am avut "în mînă"... * A
